AcasăAlegerile editorilorGuvernul vrea să construiască locuințe pentru bugetari

Guvernul vrea să construiască locuințe pentru bugetari

-

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a propus construirea, în următorii ani, a 6.000 – 8.000 de locuințe pentru funcționarii publici și cei care sunt angajați în instituții de stat.

Proiectul ar urma să coste în jru de 325 de milione de lei. „Necesitatea dezvoltării construcţiei de locuinţe la nivel naţional, cu asigurarea de surse de finanţare la bugetul de stat, este justificată de numărul foarte mare de solicitări pentru obţinerea unei locuinţe în regim de închiriere, dar şi de faptul că autorităţile publice locale nu dispun de suficiente resurse financiare, la nivel local, pe care să le distribuie către construirea de noi locuinţe”, arată MDRAP.

În propunerea legislativă se precizează că vor beneficia de astfel de locuințe cei „care nu deţin sau nu au deținut, individual sau în comun, împreună cu soţii lor, în proprietate o locuinţă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, indiferent de modul în care a fost dobândită, cu excepţia cotelor-părţi din locuinţe dobândite prin moştenire, şi nici nu au achiziţionat după data repartizării unei locuințe de serviciu o altă locuinţă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, indiferent de modul de dobândire”.

Potrivit Digi24, costul de construcție ar urma să fie de 500 de euro pe metru pătrat, inclusiv TVA, iar suprafața medie a unei locuințe va fi de 81 metri pătrați.

Blocurile vor fi construite pe terenuri proprietate publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, puse la dispoziția Agenției Naționale de Locuințe (ANL).

Perioada de închiriere va fi trecută în contract, iar chiriașul are obligația să predea locuința în termen de 30 de zile de la data la care încetează activitatea în localitate respectivă.

Vă recomandăm și: 

FOTO: Asociația „Prietenii Mocăniței”/Facebook

Încă o mocăniță a fost „reînviată” în România și se bucură de un succes uriaș

 

biserica fortificată din biertan

Un sat din România, vedetă într-o revistă cu 30 de milioane de cititori

 

FOTO: Andrew Colin/Flickr (creative commons)

Imagini de poveste. Cum a ajuns România pe locul 1 în topul țărilor de vizitat în 2016

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...