O firmă va înființa o groapă de gunoi industrial la Năvodari.
Deși demersul este unul contestat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat câştig de cauză firmei care doreşte să construiască groapa de gunoi la Năvodari.
În aceste condiții, din punct de vedere legal, primăria Năvodari trebuie să acorde autorizaţia de construire în maximum trei luni de la data comunicării hotărârii de către CEDO.
Pe de altă parte, locuitorii din Năvodari sunt contrariați de decizia CEDO şi ameninţă cu proteste în masă.
În groapa de gunoi ar urma să fie depozitate deşeuri de escavare din minereuri, produse chimice din sulf, fosfor şi alte substanţe periculoase, se arată în petiția “Năvodari nu acceptă să fie GROAPA DE GUNOI a Europei!”, lansată de cei care se opun proiectului.
Zilnic, la groapa de gunoi industrial ar urma să fie aduse 6.000 de tone de deșeuri, care să fie depozitate pe o suprafață de 29,5 hectare, cât va avea zona.
Zona în care ar urma să se construiască groapa de gunoi se află la 2 kilometri şi jumătate de oraş, iar în cazul unei scurgeri accidentale, atât oraşul cât şi partea de litoral ar fi compromise, susțin opozanții în petiția lor.
Potrivit acestora, Năvodariul ar fi precedentul, urmând ca și alte orașe să „găzduiască” asemenea gropi.
Nu doar locuitorii orașului se opun construirii gropii de gunoi, ci și Primăria Năvodari. Oficialii au cerut deja revizuirea hotărârilor care au stat la baza deciziei CEDO şi suspendarea aplicării sentinţei instanţei europene.
Recomandările editorilor Greatnews:
Sfaturi pentru cei care vor să deschidă un magazin online
Un spital din România, premiat în străinătate
Statul acordă 6.000 euro la cumpărarea unui autoturism electric
Șeful Reprezentanței Comisiei Europene: „În România te simți pus la colț dacă nu fumezi!”
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: