La 35 de ani, Florin Cernat începe o nouă aventură în fotbal, la Viitorul lui Gheorghe Hagi, după ce campioana Steaua a renunțat la ideea de a-l transfera.
Discriminarea pe criterii de vârstă în fotbal este o abordare care s-a dovedit a fi de multe ori păguboasă, iar în cazul lui Florin Cernat pare să fie chiar lipsită de sens.
Mijlocașul de creație a demonstrat în ultimele luni la condamnata Oțelul Galați că nu și-a pierdut deloc viziunea și abilitatea – calități care lipsesc cu desăvârșire din fotbalul românesc.
Mai mult, Florin Cernat este unul dintre puținii fotbaliști români cu o mentalitate sănătoasă. A jucat 14 ani în străinătate. A fost unul dintre ultimii favoriți ai legendarului antrenor Valeri Lobanovski, cel care l-a transferat la Dinamo Kiev.
După opt sezoane în Ucraina, a mai trecut pe la croații de la Hajduk Split, și prin Turcia, la Karabuksor și Rizespor, unde a fost căpitan și număr 10.
”Cu Steaua am avut o singură discuție, cu Mirel Rădoi, apoi nu s-a mai vorbit absolut nimic. Am așteptat să mă sune, nu m-a sunat nimeni, și am ales Viitorul”, a spus Florin Cernat la Dolce Sport.
Este o situație similară cu cea din toamna anului trecut, când mijlocașul cu 14 selecții și 2 goluri pentru echipa națională, a ales să joace aproape voluntar pentru Oțelul Galați, echipa unde a început fotbalul.
”Am avut mai multe oferte din Liga 1, însă nu am stat mult la discuții cu Gică Hagi. Îmi doream să lucrez cu el. E un vis împlinit. Îl admir de când am început să înțeleg fotbalul. E cel mai bun fotbalist român. Asta m-a făcut să iau această alegere, plus seriozitatea, proiectele și siguranța de la Viitorul”, a adăugat Florin Cernat, care a învins aproape de unul singur echipa lui Hagi în retur – două goluri și o pasă decisivă în victoria cu 3-0 a gălățenilor.
Viitorul a încheiat stagiunea pe locul 11, la doar patru puncte distanță de ultima retrogradată.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
Locuri de muncă în Anglia și Belgia în domeniul îngrijirii bătrânilor. Salarii de până la 1.700 de lire
Locuri de muncă în străinătate pentru muncitori necalificați
Telefoane mobile ieftine, pentru părinți și bunici
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: