AcasăAlegerile editorilorFața ascunsă a Lunii. Acum o poți privi cum trece pe lângă...

Fața ascunsă a Lunii. Acum o poți privi cum trece pe lângă Pământ

-

Un observator spațial lansat recent de NASA a surprins drumul pe care îl face Luna în jurul Pământului, dar dintr-o perspectivă pe care oamenii nu o văd niciodată.

Deep Space Cimate Observatory a realizat o serie de fotografii care arată fața ascunsă a satelitului natural al Pământului. Telescopul se afla la 1,5 milioane de kilometri depărtare când a surprins imaginile.

Luna își arată mereu aceeași față spre Pământ, iar oamenii pot privi cealaltă parte a ei dintr-o cu totul altă perspectivă.

Nu este pentru prima oară când sunt făcute fotografii ale părții întunecate a Lunii, satelitul sovietic Luna 3 fiind primul care a studiat-o, în 1959.

Seria de imagini a fost făcută în 16 iulie, cu ajutorul unei camere de înaltă rezoluție. Observatorul spațial a fost conceput pentru a monitoriza, de la distanță, atmosfera Pământului.

Fotografiile au fost făcute pentru a testa capacitățile observatorului, iar ele vor fi repetate de două ori pe an.

Partea întunecată a lunii este, de fapt, la fel de luminată precum cea pe care o vedem noi, de pe Pământ, Soarele luminând câte două săptămâni fiecare față.

reduceri emag

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

eMAG are mari reduceri la electrocasnice. TOP cele mai bune oferte la frigidere și mașini de spălat
Cele mai mai mari reduceri la anvelope de vară de la eMag
McDonald`s face angajări. Iată ce posturi sunt disponibile
Locuri de muncă în fabrici și depozite din Marea Britanie, Olanda, Germania. Salarii de peste 1.800 de euro

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...