După „Prima casă” și „Prima mașină” vom avea și „Prima vacanță”

prima vacanță

Foto: Diliff via Wikimedia Commons

Foto: Diliff via Wikimedia Commons

Ministrul Muncii Rovana Plumb a anunțat aseară ca social-democrații lucrează la programul „Prima vacanță”, destinat copiilor care provin din familii defavorizate, relatează ziare.com.

„Lucrăm la programul <Prima vacanță>, a fost o dezbatere în cadrul Departamentului pentru tineret al Consiliului Național al partidului unde ne-am îndreptat atenția către cei care nu au putut până acum să meargă într-o vacanță. De aceea gândim programul <Prima vacanță>”, a explicat ministrul.

„Sunt foarte mulți copii care nu au avut posibilitatea să meargă într-o vacanță, fie că vorbim de mare sau de munte. Dacă tot venim și gândim un pachet integrat de servicii speciale pentru copii ne-am gândit să le dăm și această șansă de a putea avea prima vacanță, mă refer la copii care provin din familiile defavorizate”, a mai declarat Rovana Plumb la o emisiune de la postul de televiziune B1 TV.

Plumb a menționat că vor exista niște criterii după care vor fi selectați copiii care vor intra în programul „Prima vacanță”. Potrivit ministrului, modelul programului a fost importat.

„Am și spus în baza acordului pe care noi l-am încheiat cu Suedia pe zona socială, copii, persoane cu dizabilități, că vrem să aducem modelul de pachet de servici pentru copii în România pentru că e cel mai performant la ora actuală”, a mai explicat ministrul Muncii.

Recomandările editorilor GreatNews:

Americanii caută babysitter. Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să muncești peste Ocean
La volan prin Europa. Cele mai atractive oferte de muncă pentru șoferi
Reduceri eMAG laptopuri. Top 10 oferte


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version