Camerunezul Patrick Ekeng a murit vineri seară, după ce s-a prăbușit pe teren în timpul partidei Dinamo – Viitorul Constanța, din ultima etapă a play-off-ului Ligii 1.
Ekeng avea 26 de ani și intrase pe teren de doar câteva minute. El a fost transportat cu ambulanța la Spitalul de Urgență Floreasca, unde medicii l-au resuscitat, fără succes, timp de o oră și jumătate.
”S-au încercat timp de o oră și jumătate toate procedurile de resuscitare. Avea momente când își revenea, dar nu a rezistat, nu a reușit să își revină. Toate ambulanțele au aparate de resuscitare, dar pe drumul spre spital, un minut și ceva, s-a făcut masaj cardiac”, a declarat medicul echipei Dinamo, Liviu Bătineanu.
Nu este pentru prima oară când un dinamovist moare pe teren. În urmă cu 16 ani, la Oltenița, Cătălin Hâldan (24 de ani) și-a pierdut viața în condiții similare.
”Mijlocașul camerunez Patrick Claude Ekeng Ekeng s-a prăbușit pe gazon și a plecat, în tricoul alb-roșu, într-o lume mai bună, cu Cătălin Hîldan, Florea Dumitrache, frații Ion și Lică Nunweiller, Sandu Custov, Mișa Klein, Nelu Stănescu și alți mari fotbaliști care au scris istoria clubului nostru. În numele tuturor dinamoviștilor, clubul din Ștefan cel Mare transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească!”, a anunțat clubul Dinamo.
Câteva sute de suporteri dinamoviști au așteptat vești despre starea lui Ekeng în fața spitalului, iar după anunțul decesului fotbalistului, aceștia au mers la stadion și au aprins lumânări în locul unde camerunezul s-a prăbușit pe teren.
Ekeng a ajuns la Dinamo la începutul anului. A jucat 11 meciuri în tricoul ”alb-roșu” și a marcat un singur gol, împotriva Stelei, în semifinalele Cupei României, în urmă cu doar două săptămâni.
Finala Cupei României, pe care Dinamo ar fi trebuit să o joace împotriva CFR-ului din Cluj în 10 mai, a fost amânată de Federația Română de Fotbal, în urma decesului fotbalistului african.
S-a deschis și un dosar penal în cazul morții lui Patrick Ekeng, care vizează condițiile în care a murit sportivul.
Vor fi audiați medicul de pe ambulanța privată, medicul partidei, șoferul ambulanței, staff-ul medical al echipei și alți reprezentanţi ai clubului.
Patrick Ekeng, care era căsătorit și avea o fetiță în vârstă de doi ani, s-a născut la Yaounde, în Camerun, și a început fotbalul la formația locală Canon.
În 2009, a ajuns în franța la Le Mans, iar apoi a mai trecut prin Elveția, la Lausanne-Sport, și Spania – Cordoba. Avea două selecții în naționala Camerunului.
Recomandările editorilor GreatNews:
Protest în București. Scandalul dezinfectanților diluați din spitale scoate oamenii în stradă
Scrisoarea unui român către medici: „Dacă îţi ia foc casa, dai şpagă la pompieri?”
Medicul care a refuzat o șpagă prea mică: „Nici nu se discută. Interesează-te cât se dă”
20 de lucruri despre șpaga din spitale. De ce dau românii atenții personalului medical
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: