AcasăAlegerile editorilorDecizie importantă pentru românii care au credite. Piperea: Urmează un șoc uriaș!

Decizie importantă pentru românii care au credite. Piperea: Urmează un șoc uriaș!

-

Un număr de 200 de clienți ai unei bănci vor avea parte de credite cu dobândă foarte mică, după ce au câștigat un litigiu contra instituției care i-a creditat. Potrivit jurnaliștilor de la Adevărul, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis că dobânda de referință variabilă modificată unilateral de bancă este abuzivă și trebuie eliminată.

Instanța a constatat „nulitatea absolută parţială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referinţă variabilă, precum şi orice altă clauză care permite B.C.R. S.A. modificarea unilaterală a cuantumului dobânzii“, potrivit deciziei luate de Înalta Curte.

De asemenea, instanţa obligă banca „să modifice contractele încheiate cu reclamanţii ca urmare a constatării nulităţii absolute parţiale a clauzei privind dobânda, precum şi să emită noi grafice de rambursare în urma acestei modificări“.

„Toată apa din Amazon nu va fi suficientă pentru a stinge văpaia care urmează. Băieţii ăştia nu şi-au imaginat niciodată că ar putea pierde pentru că s-au gândit cu au de partea lor BNR-ul, FMI-ul, Parlamentul sau tot PR-ul din lume”, a spus avocatul grupului de clienți, Gheorghe Piperea, care a mai adăugat că peste 200.000 de clienți ai băncilor din România ar putea folosi această victorie din justiție.

De partea cealaltă, reprezentanții băncii au spus că așteaptă „redactea hotărârii instanței, în această situație fiind incertă interpretarea sintamgmelor (citate de mass media): nulitatea absolută parțială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referință variabilă, precum și orice altă clauză care permite modificarea unilaterală a cuantumului dobânzii”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...

Prăbușirea celui mai mare partid din România. PSD, aproape de a...

0
PSD, cel mai mare partid din România, ar obține doar 13,7% din voturile românilor dacă duminica viitoare ar fi alegeri, arată un sondaj de...