Cum va fi vremea de Paști și până la începutul verii

Mai sunt doar trei săptămâni până la sărbătorirea Sfintelor Paști, iar cei care intenționează să petreacă departe de casă se întreabă cum va fi vremea, pentru a-și face cele mai bune planuri.

Meteoromania estimează în fiecare an, cu o acuratețe de 60%, temperaturile care vor fi în lunile următoare, dar și nivelul de precipitații care ar putea cădea.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Potrivit ultimelor estimări, luna aprilie va aduce temperaturi normale în sud-estul țării și local în sud, însă va aduce temperaturi mai scăzute decât ar fi normal pentru acestă perioadă în restul țării. Specialiștii estimează o temperatură de 17 grade în capitală, 12 grade pe litoral și 6-8 grade pe Valea Prahovei.

Luna aprilie însă va fi una ploioasă și sunt așteptate averse peste mediile lunii, mai ales în centrul și în nordul țării. Cei care pleacă de Paști de acasă trebuie să își ia o umbrelă și haine mai groase, pentru orice eventualitate.

Nici în luna mai lucrurile nu par să se schimbe, iar românii trebuie să se aștepte în continuare la ploi, dar la mai puține decât în mod normal.

Temperatura aerului va fi apropiată de normalul climatologic în sud-est și local în sudul și vestul țării, iar în celelalte regiiuni va avea valori sub mediile multianuale ale perioadei. Ziua de 1 mai poate veni cu temperaturi medii de aproximativ 13-18 grade Celsius.

Luna iunie va veni cu temperaturi normale, respectiv de 21-29 de grade Celsius. Cantitățile lunare de precipitații se vor situa sub normele multianuale în sudul, sud-estul și estul teritoriului, iar în regiunile centrale și nordice sunt posibile, local, cantități peste aceste norme.

Recomandările editorilor GreatNews:

10 sfaturi pentru plantarea unui pom fructifer

Un mister contemporan: satul în care oamenii adorm brusc, fără motiv

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.