Cum să îți bați joc de natură: Un copac-monument a fost ciopârțit cu excavatorul

Inspectorii Gărzii de Mediu Iași verifică modul prin care un salcăm japonez în vârstă de aproximativ 110 ani a fost pur și simplu ciopârțit cu un excavator.

Imaginile au fost prezentate de jurnaliștii de la Ziarul de Iași, care au mai aflat că la adresa respectivă este implementat un proiect imobiliar al unei firme la care este asociat chiar viceprimarul Iașului, Gabriel Surdu.

„Din ce cunosc eu, toate documentele care au stat la baza muncii în şantier pe Lascăr Catargi au fost legale şi corecte. Nu-şi permitea nimeni să marcheze acel copac dacă nu erau documente“, le-a spus viceprimarul Surdu jurnaliștilor de la Ziarul de Iași.

Reprezentanții subcomisiei „Monumente ale Naturii” din cadrul Academiei Române, prof. dr. Constantin Toma, spun că nu au dat aviz pentru a fi toaletat cu excavatorul, însă s-a aprobat tăierea.

„Am vizitat salcâmul şi toamna trecută când avea frunze, şi mi-am dat seama câte ramuri s-au uscat, iar în timpul iernii am observat că erau crengi moarte, nu în amortizare, atunci am dat această aprobare pentru tăierea lui“, a declarat prof. dr. Constantin Toma.

Anul trecut, potrivit unui raport prezentat de Ministerul Mediului, Iașul a fost declarat cel mai poluat oraș. Rezultatele monitorizării calităţii aerului în anul 2014 în Iaşi au evidenţiat un număr total de 76 de depăşiri ale valorilor limită de poluare.

În ultimii ani, Iașul a fost în atenția organizațiilor de protecția mediului, după ce primarul suspendat, Gheorghe Nichita, și actualul primar interimar, atunci viceprimar, Mihai Chirica, au decis să taie toți teii de pe bulevardul Ștefan cel Mare și să-i înlocuiască cu salcâmi japonezi. Anul trecut, după numeroase proteste, municipalitatea a acceptat replantarea unor tei.

Recomandările GreatNews: 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version