Românii sunt pasionați în general de sport, însă unele discipline sunt mai populare decât altele la un moment dat, în funcție de rezultatele obținute pe plan internațional.
Interesul evoluează în funcție de mediatizare, astfel că este normal ca fotbalul să fie cel mai urmărit și cel mai practicat sport în țara noastră, ca și pe întregul continent european. În plus, în ultimele două decenii au existat și episoade în care echipele românești s-au remarcat în competițiile europene, astfel că în presă și pe internet s-a vorbit și mai mult despre „sportul rege”.
Primul eveniment notabil din perioada de referință s-a petrecut în anul 2006, când Steaua București și Rapid București s-au întâlnit în sferturile de finală ale Cupei UEFA. A fost un sezon de excepție pentru fotbalul românesc.
Antrenată de Cosmin Olăroiu, Steaua a obținut calificarea în semifinalele competiției, după 1-1 pe „Giulești” și 0-0 în retur, pe „Arena Națională”. „Roș-albaștrii” au pierdut dubla din penultima fază a competiției, disputată contra Middlesbrough. După 1-0 în tur, în România, Steaua a condus cu 2-0 și în Anglia, dar apoi a primit patru goluri, în unul dintre cele mai dramatice meciuri din istoria cupelor europene.
Eliminarea lui Ajax, un succes istoric
Șapte ani mai târziu, tot fotbalul a făcut să se vorbească despre România și, automat, a căpătat și mai mulți adepți în țara noastră. Pe 21 februarie 2013, Steaua o elimina pe Ajax Amsterdam în 16-imile de finală ale Cupei UEFA, în urma loviturilor de departajare. „Roș-albaștrii” au avut 2-0 pe „Arena Națională”, după ce pierduseră cu același scor partida tur de la Amsterdam.
A urmat confruntarea cu Chelsea, din „optimi”. Echipa noastră a învins cu 1-0 în prima manșă, la București, apoi a cedat în Anglia (1-3, după 1-1 la pauză).

Simona Halep a sporit popularitatea tenisului
În 2016, românii și-au îndreptat atenția către handbal, după ce echipa feminină CSM București a câștigat Liga Campionilor. Nicio altă echipă românească nu mai reușise această performanță, care a fost cu atât mai lăudabilă cu cât finala a fost jucată contra unei echipe maghiare (Gyor), chiar în Ungaria.
A urmat perioada de glorie a Simonei Halep, care în anul 2018 a câștigat turneul de Grand Slam de la Roland Garros, iar un an mai târziu a devenit campioană la Wimbledon. Lui Halep i se datorează revenirea „sportului alb” în topul sporturilor preferate de români. Constănțeanca a fost 64 de săptămâni pe primul loc în clasamentul WTA, determinând mulți dintre conaționali să urmărească și chiar să înceapă să practice acest sport.
Meciurile Simonei Halep se bucurat de oferte speciale pe platformele de pariuri și de casino online România, care le-au transmis în direct.
Înotul și canotajul la putere

În iulie 2021, publicul larg din România auzea de David Popovici, care, la 16 ani, câștiga trei medalii de aur la Campionatele Europene de înot de la Roma. Popovici a fost foarte aproape de podium la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie – 8 august 2021), apoi și-a continuat ascensiunea cu numeroase medalii europene și mondiale. Astfel, la momentul Jocurilor Olimpice de la Paris, din 2024, sportivul român era deja o certitudine și nu a fost nicio surpriză când a cucerit medaliile de aur și bronz.
Datorită acestor performanțe, românii au început să fie interesați și de competițiile de înot. În ultimii cinci ani, acest sport a avut o audiență mult mai mare decât înainte de apariția lui Popovici în prim planul competițiilor internaționale.
Și canotajul a beneficiat de o vizibilitate sporită, datorită rezultatelor obținute la Jocurile Olimpice. S-a vorbit foarte mult despre Simona Radiș și Ancuța Bodnar, medaliate la JO de la Tokyo și la JO de la Paris, însă medalii de aur au fost aduse și de alți sportivi, care au participat la probele de dublu vâsle și de opt rame cu cârmaci (în 2024).
Fotbalul, din nou în prim-plan

Anul 2024 a fost unul foarte bun și pentru fotbalul românesc, naționala antrenată de Edward Iordănescu calificându-se în optimile de finală ale Campionatului European, după ce a câștigat grupa din care au mai făcut parte Belgia, Ucraina și Slovacia. Românii au ieșit din casă și au sărbătorit victoria extraordinară contra Ucrainei (3-0) și egalul cu Slovacia (1-1), care a asigurat accederea în „optimi”.
Fotbalul a continuat să le aducă satisfacții românilor și la nivel de club. FCSB a avut o campanie europeană 2024-2025 de succes, ajungând în optimile de finală ale Europa League. Sperăm ca, în viitor, și alte discipline să atragă atenția românilor prin performanțele internaționale ale sportivilor care le practică.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: