Cort de campanie al PSD, vandalizat. Social-democrații depun plângere penală

cort psd brașov tăiat

Sursa: Digi24

Un cort de campanie al PSD a fost tăiat în orașul Brașov, anunță Partidul Social Democrat într-un comunicat de presă citat de Digi24.

Este vorba despre un cort amplasat în Piața Dacia din oraș pentru a strânge semnături pentru candidatura Vioricăi Dăncilă la alegerile prezidențiale din această toamnă.

Partidul Social Democrat a anunțat că va depune plângere penală.

„Organizația PSD Brașov s-a confruntat noaptea trecută cu un incident ce a avut loc în zona Pieței Dacia din Municipiul Braşov. Mai exact, cortul amenajat pentru strângerea de semnături pentru susținerea candidatului PSD la alegerile prezidențiale a fost tăiat cu un obiect contondent și, după cum se observă și din pozele atașate, s-a încercat și incendierea acestuia. Vom depune plângere penală la Poliția Brașov și solicităm ca cei care au atribuții cu privire la paza și protecția arealelor din municipiu, respectiv Poliția Locală, să ia măsurile necesare”, se arată în comunicatul de presă.

„E revoltător ca actele de vandalism, violență și ură, să fie tolerate de autoritățile locale și cerem să se ia măsuri urgente în acest caz! În egală măsură cerem partidelor respectarea tuturor competitorilor politici așa cum procedăm și noi. Asemenea derapaje nu trebuie să mai aibă loc!”, continuă comunicatul.

Viorica Dăncilă, huiduită la Constanța: i s-a strigat „Analfabeta!”. Cum a reacționat premierul


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version