Cofetăria Michelle. Antreprenoarea care face 2,3 milioane € / an după ce i-a venit o idee în concediu

sat provence franța
Sat din Franța. Foto: Sloopng / pixabay.com

Mihaela Anca Bălan, o antreprenoare din Craiova ce a fondat o cofetărie cu specific franțuzesc – Cofetăria Michelle – a ajuns la venituri de 11 milioane de lei pe an, adică aproximativ 2,3 milioane de euro.

Tânăra a fondat Cofetăria Michelle din Craiova în 2011, inspirată de prăjiturile şi afacerile întâlnite într-un concediu în Franţa, din anul precedent, relatează „Ziarul Financiar”.

A pornit afacerea cu banii pe care îi economisise până atunci, iar anul trecut afacerea a ajuns venituri de 11 milioane de lei.

Cofetăria Michelle a luat naștere după o vacanță în Franța

 

„Am început afacerea dintr-o întâmplare. Eram pasionată de prăjituri, făceam acasă tot felul de bunătăţi, însă nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge într-o zi să am propriul laborator. Prin vara anului 2010 eram într-un concediu în Franţa, unde este raiul prăjiturilor – macarons, tarte – şi mi-a venit ideea de a deschide un laborator cu produse artizanale“, a povestit Mihaela Anca Bălan pentru sursa citată.

Preţul unei prăjituri porneşte de la 8 lei, iar preţul unui kilogram de tort este de 56 de lei.

„Proiectul Michelle s-a născut în anul 2011 dintr-o pasiune dar și din dorința de a aduce conceptul de cofetărie artizanală cu specific franțuzesc, fiind singura cofetarie din Craiova și printre puținele din țară, care face macarons după rețeta tradițională. În laboratorul nostru, numai cu ingrediente proaspete și de bună calitate, pregătim zilnic prăjituri deosebite. Nu folosim conservanți, premixuri sau blaturi semipreparate“, se arată pe site-ul cofetăriei.

Cofetăria Michelle face torturi pentru nunți, botezuri, aniversări și evenimente corporate, specialități precum cheesecake clasic, cheesecake cu fructe, plaisir au chocolate sau candy bar-uri (cupcakes și cakepops, macarons, minicheesecakes, cupe cu mousse au chocolat, mousse-uri cu fructe).

macarons
Foto: Cofetăria Michelle / Facebook
candy bar
Foto: Facebook
prăjituri
Foto: Facebook
cozonac
Foto: Cofetăria Michelle / Facebook
cofetăria michelle
Foto: Facebook
cofetăria michelle
Foto: Facebook
cofetăria michelle
Foto: Cofetăria Michelle / Facebook

V-ar putea interesa și:

La 24 de ani, Roxana Coclea a făcut 300.000 de lei după doar 1 an de la lansarea afacerii

Antreprenorii români care fac 40.000 € / an cu o afacere originală

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.