Cele mai frumoase cascade din Europa. Una e din România

cele mai frumoase cascade din europa
Skradinsky Buk, Croația. Foto: Markus Bernet / Wikimedia Commons

În Europa sunt unele dintre cele mai frumoase cascade din lume. Începem lista cu cele mai frumoase cascade din Europa cu Bigăr, cascada din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, din județul Caraș-Severin.

A fost inclusă în numeroase topuri făcute de portaluri de turism din toată lumea.

Cascada este formată de un izvor de apă subterană care se scurge pe un perete calcaros, de forma unui con, înalt de aproximativ 7-8 metri, acoperit integral de mușchi.

Bigăr a devenit foarte cunoscută după ce, în 2013, a fost declarată drept cea mai frumoasă cascadă din lume de către portalul american The World Geography, care a plasat-o pe primul loc într-un top al celor mai impresionante cascade din lume. În 2010, revista „National Geographic Traveler” a făcut pentru prima dată prezentarea acestei cascade.

În toamna anului 2014, din cauza unei viituri puternice, cascada Bigăr a fost afectată. Apele învolburate au lovit cu putere o stâncă, iar stratul de mușchi a avut de suferit serios.

Însă, după ce apele s-au retras, cascada s-a refăcut în mod spectaculos, iar priveliștea care a făcut-o celebră în întreaga lume a rămas parcă neatinsă.

Iată care sunt cele mai spectaculoase și populare cascade din Europa, pe o listă în care apare și cascada Bigăr.

Skradinsky Buk, Croația. Se află în Parcul Național Krka, Skradinsky Buk și face parte dintr-o rețea de cascade segmentate și înconjurate de iazuri limpezi cu apă verde-albăstruie.

Smoo, Scoția. Se află pe coasta nordică a Scoției, într-o peșteră în care se intră de pe plajă, iar turiștii spun că este de o frumusețe rară.

cascada bigăr cele mai frumoase cascade din europa
Foto: Zamolx / Wikimedia Commons

La Cascade de Gavarnie, Franța. Este situată chiar la granița cu Spania, în Munții Pirinei și este o cascadă pe două niveluri. Cu o înălțime de 423 m, La Cascade de Gavarnie este cea mai înaltă cascadă din Franța.

Staubbach, Elveția. Este una dintre cele mai spectaculoase din Europa. Priveliștea este una de poveste. Apa cascadei cade peste stâncile din spatele unui sat.

Gullfoss, Islanda. Se află în estul țării, este o cascadă pe două niveluri, unde se poate vedea des curcubeul. Este și unul dintre cele mai vizitate locuri din Islanda.

Foto: Markus Bernet / Wikimedia Commons

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.