AcasăLifestyleCele mai frumoase 20 de fotografii din lume, realizate cu telefonul mobil

Cele mai frumoase 20 de fotografii din lume, realizate cu telefonul mobil

-

În ultimii ani, telefoanele de tip smartphone au reușit înlocuit clasicele aparate de fotografiat, datorită ușurinței cu care se realizează instantaneele, dar și datorită dimensiunilor destul de reduse.

Cei care nu caută neapărat să realizeze o fotografie corectă după regulile fotografilor profesioniști reușesc uneori să surprindă cadre foarte interesante care ajung să facă apoi înconjurul lumii.

Din acest motiv, și compania Sony a inclus în cadrul Sony World Photography Awards o secțiune în care utilizatori din întreaga lume pot încărca fotografii pe care le-au realizat cu telefonul mobil.

Cei de la Huffington Post au publicat toate imaginile și au existat nu mai putin de 10.200 de poze care s-au luptat pentru a intra între cele mai bune 20.

Clasamentul alcătuit în urma unui vot online a plasat pe locul I fotografia lui Turi Calafato din Italia, după ce a primit 6718 voturi. Pe locul al doilea, s-a clasat fotografia lui Janos M Schmidt din Ungaria, iar pe locul al treilea o fotografie realizată de către Ako Salemi, din Iran.

Recomandările editorilor GreatNews:

Un primar își închiriază satul

A murit cea mai bătrână femeie din lume. Cine îi ia locul

Fotografia care a emoționat tot internetul. Ce se ascunde în spatele ei

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...