Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că trebuie stabilite niște sancțiuni pentru medicii care direcționează pacienți de la stat la privat.
„Nu ştiu dacă o să putem să o eliminăm (practica trimiterii pacienților la privat – n.red.), o să încercăm să facem lucrurile astea aplicat şi într-un mod care responsabilizează medicii.
Cred că ar trebui făcută o declaraţie pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituţiile publice, privind acest aspect, că nu direcţionează pacienţi”, a declarat joi Alexandru Rafila, la Forumul Naţional de Neurologie.
„Trebuie stabilite şi nişte sancţiuni care să poată să fie aplicabile şi pe de altă parte, şi asta o să o introducem curând în criteriile de performanţă ale managerilor, este vorba de modul în care este respectat programul de lucru în spitalele publice”, a spus ministrul PSD.
”Pentru că un medic care lucrează într-un spital public trebuie să desfăşoare activitate de cel puţin şase ore iar completarea până la 7 ore o face printr-un serviciu de gardă sau două gărzi, în funcţie de unitatea sanitară”, a explicat el.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: