Prezent într-o dezbatere la siteul de știri hotnews.ro, Florin Cîțu, ministrul de Finanțe, a declarat că, în această perioadă, toți trebuie să fim solidari.
Întrebat dacă susține tăierea salariilor bugetarilor, în condițiile în care mediul privat este extrem de afectat de criza generată de pandemia de coronavirus, Florin Cîțu nu a oferit un răspuns în termeni de „Da” sau „Nu”, însă a declarat că toți românii trebuie să fie solidari.
„Aici vă spun doar o părere personală. Este clar că acest cost al acestei crize trebuie să fie suportat de toată lumea. Trebuie să fim solidari. Ce măsuri vor fi, cum vor fi luate, dacă vor fi luate, aceasta bineînțeles că trebuie să fie o decizie pe care o ia Guvernul, nu o iau eu singur. Dar din punctul meu de vedere cred că trebuie să fim solidari cu toții în acest moment, indiferent de domeniul din care provenim. Dar, repet, este o părere personală”.
Întrebat direct dacă această părere personală poate însemna tăierea salariilor bugetarilor, Cîțu a răspuns: „Nu, nu mergem în acea [direcție – n.r.]. Sunt multe forme. Sunt multe forme de a reduce costurile aparatului public. Și știți că noi începusem acest lucru înainte de perioada de criză, cu 16 ministere, și la ANAF am avut o reformă pe care tocmai am probat-o înainte de criză. Nu știu ce decizie va lua Guvernul, dacă va lua o decizie. Este posibil să fie ignorată opinia mea. Dar vă spun că în acest moment este clar nevoie solidaritate pentru toată lumea, în toate domeniile, dar vom vedea care va fi situația și ce decizii se vor lua”.
El a precizat și că foarte mulți dintre angajații din sistemul public lucrează deja de acasă, în sistem de telemuncă, și atunci ei nu au aceleași beneficii specifice muncii de la birou.
Ministrul Florin Cîțu a mai fost întrebat și dacă susține introducerea unei taxe de solidaritate în cazul persoanelor cu venituri de peste 8.000-10.000 de lei.
El a răspuns că nu: „Sunt câteva lecții pe care le-am învățat în criza din 2008-2010 și nu le vom repeta. În perioada de criză nu introduci taxe și nu omori lichiditatea. Sunt două lucruri pe care nu le vom face. Sau… eu nu susțin așa ceva. Introducerea de taxe imediat distorsionează sistemul și-ți creează probleme mai mari pe care nu le poți gestiona, mai ales în perioada de criză. Ești în criză economică, introduci taxe, frânezi și mai mult economia. La fel și lichiditatea. Avem nevoie de lichiditate în sistem ca să facem acele plăți, ca să finanțăm deficitul bugetar, ca mai departe noi să injectăm lichiditate în sistem”.
„Aceste două lecții le-am învățat atunci. Și uitați-vă în lume. Nimeni nu vorbește de taxe în acest moment. Chiar nimeni. Pentru că toți au învățat lecția anilor 2008-2010”, a completat el.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: