În magazinele deținute de marii angajatori din comerț, salariile pornesc de la 700-800 de lei net pentru un casier debutant și pot ajunge la peste 4.000 de lei net pentru un șef de magazin.
Ce salarii sunt la Mega Image
La Mega Image, cel mai extins jucător din comerţul local, cu peste 425 de magazine operate sub mai multe branduri, un casier sau un lucrător comercial este plătit la început cu un salariu brut de 1.300 de lei, plus bonuri de masă, în timp ce un şef de departament câştigă lunar 1.600 de lei brut pentru început şi poate ajunge la 1.800 de lei brut, plus bonuri de masă, informează „Adevărul”, pe baza informaţiilor oferite de angajaţii sau foştii angajaţi ai companiei pe portalul undelucram.ro, o comunitate online unde persoanele pot împărtăşi experienţa avută la locul de muncă, pentru a evalua angajatorii şi condiţiile de lucru pe care aceştia le oferă.
Mega Image angajează casieri şi în regim part time, iar salariul este de 450 de lei, fără bonuri şi fără măriri ulterioare.
Puteți consulta lista cu locurile de muncă disponibile în această perioadă la Mega Image AICI.
Ce salarii sunt la Profi
Retailerul Profi, care operează 324 de magazine în 154 de localităţi din România, era la sfârşitul anului trecut al 15-lea cel mai mare angajator din ţară, cu aproape 8.000 de angajaţi.
La Profi, salariul lunar al unui casier de la Profi este egal cu salariul minim pe economie – 1.050 de lei brut, respectiv 777 de lei net, iar un vânzător de mezeluri câştigă mai mult cu 50-70 de lei decât un casier, potrivit unui utilizator al portalului undelucram.ro. În cazul unui şef de tură, salariul brut lunar este de 1.300 de lei, respectiv 946 de lei net, mai notează adevarul.ro. Un alt utilizator al portalului scria în luna martie că a fost la interviu pentru postul de şef de tură într-un magazin profi, iar salariul brut oferit era de 1.340 de lei pe lună.
Un controlor de marfă angajat la Profi încasează lunar 1.100-1.200 de lei, iar un recepţioner – 650 de lei. Angajatorul le oferă salariaţilor şi bonuri de masă, în funcţie de numărul de zile lucrate.
Puteți consulta lista cu locurile de muncă disponibile în această perioadă la Profi AICI.
Ce salarii sunt la Lidl
Potrivit informațiilor de pe undelucram.ro, un casier la Lidl, angajat full time în București, cu o experiență în domeniu de un an, câștigă 900 de lei net pe lună.
Salariile sunt mai mari însă în cazul angajaților cu experiență. Un vânzător casier angajat full time în Cluj, cu o experiență de 7 ani în domeniu, câștigă 1.900 de lei net lunar.
În anul 2013, un șef de magazin angajat full time în București, cu o experiență în domeniu de 3 ani, câștiga 4.500 de lei net lunar.
În luna iunie, un reprezentant al Lidl a declarat pentru “Ziarul financiar” că un vânzător din orașele mici din România câștigă aproximativ 1.400 de lei net pe lună, iar un șef de magazin peste 4.000 de lei net pe lună.
„Noi am înţeles că o companie supravieţuieşte dacă angajaţii sunt bine pregătiţi şi fericiţi la locul de muncă, astfel încât să aibă toată atenţia îndreptată către ceea ce trebuie să facă. Ei nu au de ce să îşi facă griji pentru că nu intră salariul sau pentru că nu pot promova. Este timpul să investim în resurse umane şi vrem să impunem tendinţe în această direcţie“, a spus Ileana Ştefan, directorul de resurse umane al Lidl.
Puteți consulta lista cu locurile de muncă disponibile în această perioadă la Lidl AICI.
Ce salarii sunt la Penny Market
La Penny Market, un lucrător comercial primește în jur de 800 de lei net pe lună, rezultă din informațiile postate de angajați pe site-ul undelucram.ro.
„Din câte știam un lucrător comercial are pe la 800 RON NET + bonuri de masă. Un adj. șef de magazin cred că pe la 1500 RON + bonuri de masă. Iar un șef de magazin 2500 RON NET + bonuri de masă”, a scris un utilizator al site-ului.
Potrivit altor angajați salariile sunt mai mici: „Salariul era 715 ron și bonuri nu cât spun ei 800 ron este minciună și orele suplimetare nu se plătesc se stă peste program la greu și dacă vă angajează pe post de casier să știți că nu sunteți numai casier veți fi și lucrător comercial și femeie de serviciu 3 ani”.
„De 2 luni sunt angajată într-un Penny Market la program de șase ore pentru început și iau un salariu de nimic (între 500-550 lei+bonuri), nu ajung nici să plătești utilitățile dar să mai și trăiești. Vreau să spun că în 2 luni nu îmi aduc aminte o zi în care să fi stat doar 6 ore, pauza de masă numai pauză nu e… și muncești foarte mult… ești tot timpul cu greu în mână, dacă nu sunt baxuri (suc, apă, faină etc) sunt altele… sunt total dezamagită pt că am avut o cu totul altă impresie”, a povestit un angajat.
Puteți consulta lista cu locurile de muncă disponibile în această perioadă la Penny AICI.
Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
Locuri de muncă în depozite din Marea Britanie, pentru necalificați. Salarii de peste 2.000 de euro
Locuri de muncă în Germania și Olanda. Se caută oameni în construcții și instalatori
McDonald`s face angajări. Iată ce posturi sunt disponibile
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:









La profii se sta mult peste program si nu sunt platite toate orele suplimentare . iar pentru orele muncite suplimentar esti platit 75 % (dupa ce ca nu iti sunt puse toate orele suplimentare , nici nu sunt platite 100%) . Eu am stat 10 luni intr-un astfel de magazin . Nu stiu cum o fii in alte magazine dar unde am lucrat eu era bataie de joc . Am stat de nevoie . Pe asta se si mizeaza. Ar trebuii o legislatie mai aspra . si controale de la itm eu in 10 luni nu am vazut sa vina 1 data itm-ul in control .
super… cine (andreea) scris articolul asta chiar a incercat sa fie “obiectiv(a)” …. salarii de 2 lei si “oameni de afaceri” de milioane (€) …. super! traiasca descoperirile de cont si refinantarile…. asta e libertatea…. libertatea sclavului de roman care sta la cozile pomenilor electorale si joaca dupa cum i se canta…. super articol…. scris de parca e un privilegiu sa lucrezi pe nici 1000 …. ma scuzi…. brut… ca asta ne intereseaza….. brut(al)ul adevar ca suntem o cireada.
dar de sc.billa.srl , ia interesativa cum este sclavie , nu ai libere , nu esti platit pe orele suplimentare ,normal trebuie sa muncesti 8 ore dar muncesti 9 ore si te ponteaza 8 ore dimineata iar schimbul 2 , muncesti 8 ore te ponteaza 7 ore, nu ai pauza , interesativa cum sefi de magazin sau sefi de departament abuzeaza fiecare minut si te mai si santajeaza , nuti respecta nici contractul colectiv de munca
Preturile in supermaketurile din vest sunt cam la fel unele produse la noi sunt chiar mai scumpe in uk 6.50£pe ora la noi…..in mama lor de hoti minim pe economie800 ron800:160ore rezultatul te face sa …sefi de magazine
In concluzie, la aceste magazine oamenii lucreaza de placere, nu pentru bani… Trist!
Asta-i nivelul de mediocritate in care ne scaldam, pentru ca ne complacem in situatia asta de mizerie, oamenii se multumesc cu putin, vorba romanului “lasa ca merge si asa, ce sa fac?!”. Paradoxal, in pofida salariilor foarte mici, magazinele sunt in general arhipline de clienti si carucioarele incarcate, oare din ce? Avem o mentalitate de consumatori inraiti, astfel 60-70% din venituri se duc pe consumul de produse, imbogatind acesti colosi straini gen Auchan, Kaufland, Metro, Carrefour etc. Le convine sa deschida centre comerciale la noi in tara pentru ca e forta de munca ieftina (sub orice critica) si o populatie consumatoare inraita, care consuma orice rahat daca-i frumos ambalat, chiar si lucruri inutile. Cine-i pune sa ramana pe salarii minime pe economie, sa te complaci in saracie, pentru ca n-ai alternative, pentru ca nu se doreste un nivel de trai mai bun? Aiurea, noi suntem de vina pentru ca toleram, acceptam maruntisuri in loc sa investim in educatia noastra si sa facem ceea ce ne motiveaza, sa contribuim la evolutia tarii. Urmatoarele generatii sunt pierdute, copii spalati pe creier cu jocuri de pokemon. Nu-i de mirare ca peste 50% din populatie e analfabeta si mediocra, pentru ca se doreste o natie de sclavi care sa serveasca intereselor altor popoare. Da, suntem prostii Europei, intr-adevar, si ne meritam soarta cu varf si indesat, din pacate…
Spune-mi mie un sef care sa nu-si bata joc de angajatii lui tot timpul…. Au uita ca ei au fost mai jos decat noi…. In fine, eu am lucrat la Mega Image si dupa un an le-am zis ciao!!!! Lucram pe fresh, casa, paine plus multe altele….Niste javre, mai ales astia care ajung sefi departament…???
Salarii de mizerie si daca acceptam asa ceva, nici ca vor creste vreodată.