Câți bani au cheltuit turiștii străini în România anul trecut

Peste 2,2 milioane de străini au vizitat anul trecut România, fie că a fost vorba de călătorii de afaceri sau vacanțe, a anunțat astăzi Institutul Național de Statistică.

Cei 2,23 de milioane de străini au cheltuit în total peste 1,27 de miliarde de euro. Numărul turiștilor străini a fost cu 16,7% mai mare față de 2014, când doar 1,91 milioane de persoane au vizitat țara noastră.

Chiar și așa, cheltuielile acestora au crescut doar cu 10 procente, de la 1,15 miliarde în 2014.

În medie, un turist străin a lăsat în România 570 de euro în 2015, cu 30 de euro mai puțin față de anul anterior.

Aproape 56% dintre turiștii străini au ajuns în România pentru afaceri, congrese, conferințe, cursuri, târguri sau expoziții.

Cheltuielile cu cazarea reprezentat mai mult de jumătate din cheltuielile străinilor, majoritatea preferând opțiuni de cazare cu mic-dejun inclus (90,2%).

Aproape jumătate dintre străini au venit prin agenții de turism, în timp ce 28,7% și-au organizat singuri expediția în România. Patru din cinci turiști străini au ajuns în România cu avionul.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Orașul unde 80% dintre locuitori trăiesc sub pământ
Orașul celor 187 de țări, cel mai divers din lume
Cel mai vechi sat din România i-a „hipnotizat” pe austrieci. Cătunul uriașilor, ascuns în păduri

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: