Un tânăr din România face 130.000 de euro pe an. Afacerea sa de succes se extinde rapid

bogdan ciolan crazy donut srl

Bogdan Ciolan. Foto: Ziarul financiar

Bogdan Ciolan, un tânăr în vârstă de 32 de ani din Timișoara, a reușit să pună pe picioare o afacere care cunoaște un mare succes.

În urmă cu 2 ani, antreprenorul a fondat Crazy Donut SRL, o gogoșerie care între timp a devenit un mic lanț. Acum, Bogdan Ciolan deține 3 gogoșerii (două în Timișoara și una în Oradea), iar sub brandul Crazy Donut funcţio­nea­ză alte 3 puncte de lucru prin sistem de franciză: două în Arad şi unul în Oradea, relatează „Ziarul financiar”.

Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, în anul 2015 Crazy Donut SRL a avut venituri totale de 580.700 de lei, adică 128.000 de euro. Afacerea nu a înregistrat pierderi, iar profitul a fost de 55.000 de euro.

„Ideea a avut la bază dorinţa de a dobândi independenţă financiară, dar şi dorinţa de a fi liber în a mă exprima la propriul job”, a povestit Bogdan Ciolan pentru sursa citată.

Tânărul este unicul acţionar al firmei Crazy Donut SRL, care administrează brandul cu acelaşi nume. Până să lanseze propria afacere, Bogdan Ciolan a fost manager de proiect, consultant în vânzări sau agent de turism.

Prima gogoșerie a deschis-o în 2015 în Timișoara, și a investit în ea aproximativ 15.000 de euro. Resur­sele au fost investite în echi­pa­men­te, amenajarea locaţiei, chirie, design, logo, materie primă.

„Fiind la înce­put de drum, fără prea multă susţinere fi­nan­ciară şi plecand de la zero într-un busi­ness în care am pus la punct reţeta, bran­dul şi conceptul, începutul a fost timid, dar foarte bine primit de către pu­bli­cul timişorean, depăşind aşteptările noastre”, a mai spus el pentru ”Ziarul financiar”.

În 2017, Bogdan Ciolan țintește o cifră de afaceri și mai mare -1 milion de lei – și vrea să deschidă alte două gogoșerii.

Foto: Facebook (Crazy Donut)
Foto: Facebook
Foto: Facebook (Crazy Donut)
Foto: Facebook (Crazy Donut)
Foto: Facebook (Crazy Donut)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version