Aprozarul cu legume și fructe sănătoase. Afacerea unui tânăr curajos are un succes nebănuit

Sursa foto: adevarul.ro

Un tânăr în vârstă de 31 de ani a muncit în Anglia pentru a pune pe picioare afacerea visată în România. Profitul îl împarte prietenește cu statul, iar planurile sale sunt abia la început.

George Joița are 31 de ani și a crescut printre ”roșii și castraveți”, la ferma părinților din Băleni-Sârbi, un cunoscut bazin legumicol din județul Dâmbovița.

Absolvent al Liceului Economic din Ploiești, George a început două facultăți, administrație publică și marketing, însă lipsa de perspective l-au determinat să le abandoneze pe ambele. A fost mai întâi barman și ospătar, apoi mercantizor (merchandiser – lucrător comercial care are ca sarcină așezarea produselor pe raft și verificarea stocurilor).

Lire sterline pentru afaceri în lei

Înainte de a pleca la muncă în străinătate, a lucrat alături de părinți, care au un mic magazin de legume/fructe într-o piață ploieșteană.

În Anglia a plecat acum trei ani. A lucrat câteva luni pe an la o fermă de salată și rădăcinoase. Stătea aplecat chiar și 15 ore pe zi, spune el pentru Adevărul. În primul an, a strâns bani pentru a face nunta și s-a căsătorit. În al doilea, s-a reîntors în Marea Britanie pentru a strânge bani pentru propria afacere. Patronul britanic îl avansase deja ca supervizor.

„Cred că a fost puţin dezamăgit că nu am stat întreg sezonul anul acesta, însă, ca patron, cred că m-a înţeles“, spune George. Ploieșteanul a muncit afară doar până a strâns suficienți bani pentru a-și deschide propria afacere, un aprozar cu legume și fructe gustoase. Era o idee ce îl bântuia de ceva vreme, doar de un spațiu adecvat, cu vad, mai avea nevoie.

În magazinul său de cartier din nordul Ploieștiului, George vinde fructe și legume total diferite de cele din supermarketuri.

„Merele din aprozarul meu sunt de la Voineşti, ceapa roşie de la Buzău, gogoşarii, vinetele şi ardeii de la Balta Doamnei, cel mai mare bazin legumicol din Prahova. Foarte rar, aduc din import produse care nu se găsesc la noi, cum sunt lămâile“, povesteşte George care, în doar câteva săptămâni, a cucerit cartierul, apoi oraşul, şi, mai nou, clienţi care vin inclusiv din Bucureşti sau din Câmpina şi care au auzit de la prieteni despre aprozarul său în care se găsesc legume şi fructe cu gust.

George aduce, de obicei, marfă puţină şi proaspătă, uneori şi pe comandă cum se întâmplă, de exemplu, în această perioadă, în care gospodinele prepară zacuscă sau pun murături. „Am clienţi fideli care vor să mănânce cât mai sănătos şi preferă să facă un drum şi până la magazinul meu, chiar dacă de aici nu-şi pot lua, de exemplu, şi dero şi pâine“, spune tânărul afacerist care spune că interesul pentru mâncarea sănătoasă este foarte crescut din partea clienţilor.

Planuri de viitor – ambalarea fructelor și legumelor pentru mai multă igienă

Următorul pas este deschiderea unei linii de ambalare a legumelor și fructelor, deoarece este mai igienic astfel, spune George. Apoi, își dorește să pună umărul la aprovizionarea marilor magazine din România doar cu marfă autohtonă de calitate.

Tânărul este în prezent în căutare de producători bio de la care să procure legume și fructe pentru bebeluși.

„Tendinţa clienţilor este de a pune egal între mine şi intermediarii din pieţe. Eu nu-i pot convinge, poate, că eu iau marfa direct de la producători, dar eu ştiu foarte clar că ceea ce mă diferenţiază pe mine faţă de ei este casa de marcat. Din profitul acela, de 50 de bani, trăiesc şi eu, şi statul. Intermediarii din pieţe nu plătesc nimic la stat“, spune George.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Liceanul care și-a lansat o afacere la 18 ani. A făcut profit în doar 3 luni și are sute de clienți pe zi

O antreprenoare din România face 50.000 de euro dintr-o afacere lansată cu 500 de lei

 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version