AcasăAlegerile editorilorA murit cel mai gras om din lume

A murit cel mai gras om din lume

-

Andrés Moreno Sepúlveda, un mexican care cântărea aproape o jumătate de tonă, a murit din cauza unui atac de cord, în ziua de Crăciun.

Cel mai mare om din lume a trăit 38 de ani. A murit în drum spre spital.

Andrés Moreno Sepúlveda cântărea 445 de kilograme, iar acest fapt l-a făcut faimos pe plan internațional.

The Telegraph amintește că luna trecută, Cristiano Ronaldo, fotbalistul de la Real Madrid, l-a rugat să slăbească. Nu a fost de ajuns. A murit acasă, în Ciudad Obregon, undeva în nordul Mexicului, în liniștitul stat Sonora.

Andrés Moreno Sepúlveda reușise să piardă masiv din greutate în ultima vreme, operându-se și slăbind până la momentul în care a putut din nou să se spele sau să se îmbrace singur. ”Era foarte fericit”, a spus Carmen Palacios, publicista acestuia.

Andrés Moreno Sepúlveda a fost întotdeauna foarte mare. A avut șase kilograme la naștere, iar când a împlinit 10 ani muta acul cântarului la 120.

Dacă nu știați, Mexicul a depășit Statele Unite pe primul loc în topul obezității. Precedentul deținător al titlului de ”cel mai gras om din lume” fusese tot un mexican. Manuel Uribe, din Monterrey, care cântărea peste 550 de kilograme, a murit anul trecut, la vârsta de 48 de ani.

Chiar și așa, cel mai greu om din istoria medicală a fost un american, Jon Brower Monnoch. Acesta avea 635 de kilograme când a ajuns la Spitalul Universitar din Seattle în 1976. A murit în 1983, la 42 de ani.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Alte știri:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...