AcasăAlegerile editorilorCristina Neagu este cea mai bună handbalistă din lume

Cristina Neagu este cea mai bună handbalistă din lume

-

Jucătoarea română de handbal Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună jucătoare din lume în 2015, după voturile specialiștilor și cele ale fanilor.

Românca în vârstă de 27 de ani a primit acest titlu din partea juriului și suporterilor de pe site-ul handball-planet.com.

Interul care își câștigă pâinea la formația muntenegreană Buducnost Podgorica a acumulat 84 de puncte în clasament, devansându-le clar pe norvegiencele Nora Mork (52 de puncte) și Heidi Loke (49 de puncte).

Este pentru prima oară când o româncă se impune în această anchetă, după ce, în precedentele patru ediții ieșiseră învingătoare Heidi Loke, triplă câștigătoare a acestui titlu (2011, 2013 și 2014), și unguroaica Zsuzsanna Tomori (2012).

Cristina Neagu a fost decisivă în evoluția excelentă a României la Campionatul Mondial, unde tricolorele au cucerit bronzul, dar și pentru Buducnost, alături de care s-a impus în Liga Campionilor.

O altă româncă, Paula Ungureanu, a fost desemnată cel mai bun portar al anului în handbalul feminin.

Cristina Neagu poate fi desemnată cea mai bună jucătoare de handbal din lume și de Federația Internațională (IHF). Bucureșteanca a mai primit această distincție în 2010.

Recomandările editorilor GreatNews:

„Salariu” record din meditaţii, obţinut de un profesor din România
De ce va trebui să începem să bem apă de toaletă
TOP 10 Cele mai frumoase castele pe timp de iarnă din lume. Unul este în România

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...