După ani de zile de decizii dezastruoase luate de conducerea celei mai titrate echipe din România, revenirea lui Laurențiu Reghecampf la echipă pare să fie un prim pas în față pentru muribunda Steaua București.
Steaua este cea mai iubită echipă de fotbal din România. Culorile roșu și albastru sunt drage pentru unul din doi români. Chiar și așa, Steaua, campioana ultimilor trei ani în România și cea mai titrată echipă autohtonă, joacă fără suporteri.
La derby-ul cu Dinamo, pierdut cu 1-3 în Ștefan cel Mare, steliștii n-au avut fani. Certurile dintre Gigi Becali și Clubul Sportiv al Armatei, dar și indisponibilitatea Arenei Naționale au făcut ca Steaua să joace la Pitești, unde a pierdut la debut, cu 0-1 în fața Astrei.
Plecarea lui Mirel Rădoi, care s-a dovedit a fi un pariu prea sentimentalist și, evident, pierzător, Steaua încearcă să se redreseze cu Laurențiu Reghecampf, omul care a reușit, fără prea mulți bani, să pună pe picioare o echipă. A luat două titluri și a obținut performanțe peste așteptări în cupele europene.
Reghecampf trebuie să își rezolve mai întâi problemele cu bulgarii de la Litex Loveci, care nu vor să renunțe la el. Astăzi, antrenamentul Stelei a fost condus de Thomas Neubert, partener de încredere al tehnicianului român.
Efectele șocului au apărut imediat. Steaua vrea acum să se mute înapoi în Ghencea, casa de drept a echipei.
„Trebuie să rezolvăm şi problema cu baza, nu mai pot continua lucrurile aşa. Ştiţi de ce? Pentru că „Interesul naţional” (n.r. – Gabriel Oprea) nu mai este şi nu mai are nici putere aşa mare. Nu-l mai bagă nimeni în seamă, vă daţi seama. Vine o vreme când iese uleiul la suprafaţă. Şi acum în România valoarea trebuie să-şi spună cuvântul. Nu mai poţi face lucruri nedrepte. Acum nu poţi să ţii tu un stadion care este al poporului român şi poporul român vrea să fie la Steaua”, a tunat azi Gigi Becali.
Reghecampf a promis deja să revitalizeze starea de spirit din cadrul echipei. Moralul este la pământ, după ultimele rezultate: doar o victorie în șase partide în Liga 1.
Chiar și așa, Steaua nu a ieșit din cursa pentru titlu. E pe locul cinci (n.r. – în play-off intră primele șase), la nouă puncte de liderul Astra. Cum punctele se înjumătățesc la finalul sezonului regulat, diferențele vor scădea și ele.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor greatnews.ro:
Cele mai bune orașe pentru studenți în 2016
Cele mai mari gafe de 1 Decembrie. Liviu Dragnea și Andreea Bălan, repetenții din 2015
3 milioane de români vor să se întoarcă în țară
Locuri de muncă în Germania: Cazare inclusă și alocație pentru copil
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: