Fotbaliștii ne obligă să facem 2.300 km de autostradă în 3 ani

FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews
FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews

Țara noastră trebuia să fi început deja mai multe proiecte de infrastructură pentru care și-a luat angajamentul față de federația europeană de fotbal.

România a primit dreptul din partea UEFA de a fi gazda turneului final al Campionatului European din 2020 și s-a angajat că va construi 2.300 de kilometri de autostradă până în 2019 și o magistrală de metrou care să lege centrul Capitalei de aeroportul „Henri Coandă”.

De asemenea, ar trebui modernizate și stadioanele Ghencea, Giulești și Ștefan cel Mare.

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, spune că România ar putea pierde dreptul de țară gazdă pentru meciuri din cadrul Euro 2020.

„UEFA are ochii larg deschiși încă de acum. Largi de tot! Forul continental va începe inspecțiile în 2016 pentru a vedea în ce stadiu suntem cu lucrările atât de infrasctructură sportivă cât și în celelalte sectoare.

Inspecțiile UEFA în toate cele 13 țări se vor face din 3 în 3 luni. Dacă nu suntem în grafic cu lucrările, UEFA va lua o decizie. Statul și-a luat anumite angajamente că va termina lucrările până la EURO 2020.

Cred că vom reuși să construim stadioanele la timp, nu știu restul. Național Arena nu are nicio problemă majoră, sunt doar mici lucruri care pot fi corectate ușor”, a declarat fostul președinte FRF, Mircea Sandu, într-un interviu pentru ziare.com.

Recomandările GreatNews: 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.