AcasăAlegerile editorilorPedeapsă agricolă pentru jucătorii unei echipe de fotbal

Pedeapsă agricolă pentru jucătorii unei echipe de fotbal

-

Exasperat de rezultatele slabe ale echipei sale, un antrenor a decis să îi trimit pe fotbaliști la o muncă care să îi facă să realizeze “ce-i așteaptă dacă nu-și fac datoria”.

Cu săpăligi, lopeți, greble și fierăstraie, fotbaliștii echipei Banik Ostrava au fost trimiși, la ora 6:45 dimineața, să întrețină spațiile verzi ale centrului lor de antrenament, relatează Agerpres.

“Unii jucători acceptă cu umor, dar alții cârtesc. De exemplu (mijlocașul brazilian) Dyjan Carlos de Azevedo s-a plâns imediat că-l doare brațul”, a afirmat antrenorul Radomir Korytar, pentru ziarul Sport, preluat de AFP.

“Vor munci așa până vineri. Sper că-și vor da seama cât de bine câștigă ca fotbaliști profesioniști”, a adăugat tehnicianul. El a precizat că jucătorii se vor antrena normal în afara acestor “activități de interes general”.

Banik Ostrava ocupă ultimul loc în campionatul de fotbal al Cehiei. În primele cinci etape, echipa a reușit un singur egal, fiind înfrântă în restul de patru meciuri. Banik Ostrava a câștigat campionatul Cehiei de 4 ori, ultima dată în 2004. Cea mai mare umilință de anul acesta a fost însă eliminarea din Cupa Cehiei. Echipa care a eliminat-o pe Banik, Rymarov, evoluează în a patra ligă cehă.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...