AcasăAlegerile editorilorCum se măresc salariile medicilor și asistentelor de la 1 octombrie

Cum se măresc salariile medicilor și asistentelor de la 1 octombrie

-

Salariile personalului sanitar din România vor fi majorate cu 25% de la 1 octombrie, a anunțat astăzi premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, informează agerpres.ro.

“Putem de la 1 octombrie anul acesta (…) să aplicăm o creștere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul sanitar”, a precizat premierul, care a adăugat că impactul bugetar anual este în jur de 1,7 miliarde de lei.

Premierul a menționat că pentru anul acesta resursele sunt furnizate din economiile făcute prin introducerea cardului, de circa 90 de milioane de lei, plus alte economii.

Premierul a punctat că în luna octombrie va fi nevoie de o rectificare bugetară în acest sens.

Victor Ponta a precizat că, pe parcursul următorilor ani, salariile personalului sanitar vor fi dublate.

„E important ca obligația de a continua această mărire graduală să fie asumată înainte de legea bugetului astfel încât în 2016 să putem aplica următoarea creștere de 25% și în acelasi fel, 25% anual până se ajunge la o dublare a venitului actual atât pentru medici, asistente și restul personalului. Important e să adoptăm în Parlament legea prin care să prevedem ca în bugetul pe 2016 să fie inclusa următoarea treaptă”, a mai spus Victor Ponta, citat de digi24.ro.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reduceri eMAG la frigidere și mașini de spălat
Ce salarii sunt la Carrefour, Kaufland, Billa, Cora și Auchan
Locuri de muncă în Marea Britanie. Se caută personal pentru îngrijirea bătrânilor
Locuri de muncă în Germania. Se caută zugravi, electricieni, tâmplari sau instalatori

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...