AcasăAlegerile editorilorAfacerile „verzi” din munții României ne-ar putea salva patrimoniul natural excepțional

Afacerile „verzi” din munții României ne-ar putea salva patrimoniul natural excepțional

-

O organizație neguvernamentală a lansat un proiect prin care vrea să sprijine afacerile „verzi” din Munții Făgăraș. Inițiativele antreprenoriale de acest fel vor pune accent pe conservarea naturii, se arată într-un comunicat de presă remis GreatNews.

În cadrul proiectului, Fundația Conservation Carpathia din Brașov va realiza mai multe modele de planuri de afaceri pentru inițiativele bazate pe conservare care își propun să protejeze și să pună în valoare ecosistemele. De asemenea, va fi fundamentat un set de recomandări de politici care să avantajeze antreprenorii ce investesc în afacerile bazate pe conservarea naturii.

„Pe fondul numeroaselor agresiuni asupra naturii din Munții Făgăraș (defrișări, microhidrocentrale, dezvoltarea haotica de pensiuni, ș.a.), organizația și-a propus îmbinarea armonioasa a componentelor <social> și <mediu> printr-un proiect ambițios în Munții Făgăraș”, a explicat Daniel Bucur, specialist în arii naturale protejate în cadrul Fundației Conservation Carpathia și totodată manager de proiect.

Proiectul este prima inițiativă în care analiza comunităților din Munții Făgăraș va proiecta activități economice cu caracteristici de protejare a valorilor naturale.

Proiectul “Studiul potențialului economic și ecologic al inițiativelor economice bazate pe conservare pentru înbunătățirea economiei locale, a serviciilor ecosistemelor și biodiversității în Situl Natura 2000 Munții Făgăraș” este finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2009 – 2014, în cadrul programului „Biodiversitate și servicii ale ecosistemelor”.

Valoarea finanțării nerambursabile este de 449.440 de euro. Proiectul se va desfășura pe perioada a 12 luni, începând cu luna mai 2015.

Alte activități ce vor fi realizate în cadrul proiectului:

– stabilirea valorilor de biodiversitate din situl Natura 2000 Munții Făgăraș;

– proiectarea unui centru de conservare multifuncțional;

– informarea adecvată asupra valorii serviciilor ecosistemelor din Munții Făgăraș;

– editarea unui manual al metodelor folosite în proiect pentru dezvoltarea unor asfel de inițiative oriunde în România.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în Anglia și Belgia în domeniul îngrijirii bătrânilor. Salarii de până la 1.700 de lire
Locuri de muncă în străinătate pentru muncitori necalificați
Telefoane mobile ieftine, pentru părinți și bunici

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...