AcasăAlegerile editorilorRomânul care și-a construit casa în formă de dom. Cât l-a costat

Românul care și-a construit casa în formă de dom. Cât l-a costat

-

Inspirat de locuințele pe care le-a văzut în străinătate, un bihorean și-a construit o casă mai puțin obișnuită. El și-a făcut o locuință sub forma unui dom, cu acoperișul boltit, precum cele din povești, relatează stirileprotv.ro.

Dincolo de design-ul neobișnuit și prețul mic, locuința mai are avantajul că este foarte ușor de încălzit, a explicat proprietarul ei. Mihai Vasile locuiește în Alesd, Bihor, lucrează în industria petrolieră și a colindat toată lumea. Într-o vizită în Spania a văzut undeva lângă Malaga o casă de tip dom.

“Am visat și am reușit, am făcut-o. Dar e foarte-foarte migălos, am studiat o grămadă, am făcut machete peste machete până mi-a ieșit, că din prima n-a ieșit nicicum. Casa-i făcută dintr-un joc de triunghiuri, care formează pentagoane și hexagoane”, a povestit Mihai Vasile pentru postul de televiziune.

Casa, pe care Vasile a construit-o cu ajutorul cumnatului și al socrului pe un deal de lângă Șinteu, l-a costat sub 10.000 de euro. Mihai Vasile a arătat că locuința are avantajul de a fi călduroasă, motiv pentru care folosește foarte puține lemne.

Casa de tip dom are două dormitoare, baie și un living. Prietenii care l-au vizitat au fost fascinați, iar Mihai are deja mai multe comenzi pentru astfel de locuințe: “Nu mai mă mut niciodata de-aici. Aici o sa stau la pensie”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Parlamentarii pregătesc interzicerea fumatului în restaurante și baruri
Amendați pentru că au rupt crengi de salcie de Florii
Botoșaniul vrea armată obligatorie: „Uitați-vă la Elveția!”

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Detaliul ce a trecut neobservat după votul din Parlament privind solicitarea...

0
După o ședință cu scântei, Parlamentul României a votat, în plenul reunit al celor două camere, solicitarea Statelor Unite de a disloca pe teritoriul...

SONDAJ. Care este politicianul în care românii au cea mai mare...

0
George Simion este politicianul în care românii au cea mai mare încredere, 34,3% dintre respondenții unui sondaj de opinie realizat în prima săptămână a...

Cât de departe pot ajunge rachetele balistice ale Iranului. Este România...

0
O rachetă balistică lansată din Iran a fost doborâtă ieri deasupra Turciei, în districtul Dörtyol din sudul țării, aflat la circa 400-500 km de...