Reacția emoționantă a unui cățel care își revede stăpânul după doi ani

Reacția unui cățel care își revede stăpânul Foto: Captură Youtube

Câinii sunt recunoscuți ca fiind drept cele mai devotate animale de companie și printre puținele care își demonstrează iubirea către stăpânii lor în fiecare zi.

Chiar dacă trece o zi sau trec câțiva ani în care nu își vede stăpânul, un câine va fi la fel de bucuros să îl revadă și să îi arate cât de mult i-a lipsit.

Nathan a lipsit pentru doi ani de acasă, timp în care a fost într-o misiune din partea Bisericii Mormone, iar familia sa a rămas acasă ca să îl aștepte să se întoarcă sănătos și cu bine.

Atunci când s-a apropiat de ușă, soția lui Nathan a început să își întrebe câinele cine ar putea intra în casă, iar micuțul patruped a început să se apropie cu bucurie de geamul de lângă ușă și să schelalăie, după ce i-a recunoscut pașii și mirosul.

Timp de un minut, cățelul nu și-a lăsat stăpânul în pace și l-a îmbrățișat cu mare bucurie, iar din când în când a alergat pe lângă cei din casă, pentru a le împărtăși și lor bucuria că Nathan a venit acasă.

În doar câteva zile, filmulețul cu revederea celor doi a strâns peste două milioane de vizualizări pe Youtube și multe comentarii în care cățelul este lăudat pentru devotamentul pe care îl afișează.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.