AcasăSocialCTP: Georgescu face exact ce a făcut K. Iohannis timp de 10...

CTP: Georgescu face exact ce a făcut K. Iohannis timp de 10 ani

-

Cristian Tudor Popescu spune că mulți l-au votat pe Călin Georgescu fără să știe măcar exact cum îl cheamă.

După ce PNL a anunțat prin vocea președintelui interimar Ilie Bolojan că o susține pe Elena Lasconi, iar Mircea Geoană a făcut același lucru, CTP a scris că e important cum se vor poziționa și ceilalți.

„Poziția PSD, cel mai mare partid din România, va fi crucială în ce urmează. Acum, când s-au autodecapitat, e timpul să probeze dacă în anul Domnului 2024 mai sunt sau nu conduși de Ceaușescu”, a scris gazetarul.

CTP a remarcat că deocamdată Cristian Diaconescu nu a anunțat pe cine susține în turul 2: „Cristian Diaconescu, fost fruntaș PSD, trecând drept atlantist, european, apărător al democrației și libertății, n-a spus până acum că își îndeamnă votanții să susțină orientarea euroatlantică a României, tace”.

Cristian Tudor Popescu a făcut apoi o trecere în revistă a declarațiilor controversate făcute de Călin Georgescu. „Ies acum la lumină declarațiile sale despre „Nanocipurile din apa îmbuteliată care intră în om ca în laptop”, „Războiul din Ucraina nu există”, „NATO e cea mai slabă alianță de pe glob și trebuie abandonată”, „Cel mai periculos om este Mihai Eminescu. El și Iisus Hristos”, „În școli nu se studiază Eminescu și Blaga”, „Eu comunic direct cu Dumnezeu”. Și câte și mai câte”, a punctat gazetarul.

În final, CTP a scris că Georgescu refuză orice întrebări din partea presei, adică „exact ce a făcut K. Iohannis timp de 10 ani”.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Grupul „Vouă”. Naşterea şi rătăcirea umorului inspirat „din viaţă şi din...

0
Gabriel Radu, „Mustăciosul de la Vouă”, aşa cum a rămas în memoria oamenilor, a scris sute de momente comice ale grupului „Vouă”, după 1995....

De ce sunt Israel și Iran țări inamice

0
Israelul a atacat zeci de ținte nucleare și militare din Teheran. Au fost uciși mai mulți generali iranieni și oameni de știință care ar...

TOP 7 cei mai ieftini furnizori de energie electrică în 5...

0
De la 1 iulie 2025, odată cu liberalizarea pieței de energie electrică, unii românii vor plăti facturi duble pentru electricitatea consumată. Practic, plafoanele de...