Foto: Diana Zaharia
Despre martie se spune că este „Luna Femeii”. Doamnele primesc flori și cadouri, iar cei din jur le arată dragostea și respectul lor. Teoretic. Realitatea societății în care trăim este, foarte adesea, alta. Pentru mii de femei din România, poate pentru zeci de mii, luna martie care tocmai începe nu va avea nimic special. Va fi doar încă o lună în care soții sau partenerii le bat, le lovesc, le înjură sau le abuzează emoțional.
Noi, jurnaliștii din echipa GreatNews, credem că luna martie este un moment foarte bun pentru ca societatea românească să nu își facă iluzii legate de respectul acordat femeilor în România și să privească dincolo de atmosfera festivă a momentului sau de știrile despre cadouri și cele mai la modă mărțișoare. Credem că avem nevoie să devenim mai atenți la dramele uneori discrete, alteori limpezi, pe care le trăiesc prietenele, rudele, vecinele sau cunoștințele noastre.
În următoarele săptămâni, GreatNews va publica o serie de articole documentate de parcursul ultimelor 6 luni, care vor spune poveștile mai multor femei din România care au fost bătute de partenerii de viață. Seria „Iadul de acasă” va aborda și problema copiilor abuzați. Violența domestică nu le afectează numai pe femei: copiii sunt și ei victime, fie că sunt loviți sau doar asistă la agresiunea fizică.
De 10 ori mai puține locuri în adăposturi decât ar fi trebui
Una dintre cele mai mari probleme pentru femeile agresate din România este numărul mult prea mic de adăposturi dedicate victimelor violenței domestice.
Un studiu al Asociației Transcena arată că în octombrie 2013 în România funcționau 26 de adăposturi (centre de primire în regim de urgență) și 15 centre de recuperare pentru victimele violenței în familie.
La acea dată, capacitatea de cazare pentru victimele violenței domestice era de 590 de locuri. Cele 590 de locuri sunt, de fapt, paturi. Dacă se ia în calcul faptul că o familie este compusă din 3 persoane (femeia și 2 copii), rezultă că în România capacitatea existentă este de numai 200-250 de locuri pentru familii, la nivelul întregii țări. Dacă România ar respecta standardul minim recomandat de Consiliul Europei (adică un loc pentru o familie la 10.000 de locuitori), ar trebui ca statul român să ofere de 10 ori mai multe locuri, adică cel puțin 2.000 de locuri pentru familii.
În 14 județe din țară nu există niciun adăpost pentru victimele violenței domestice. Așadar, pentru femeile din aceste județe este și mai greu să scape din ciclul violenței deoarece nu au unde să se ducă, iar un drum pe distanțe mari, spre adăposturile din alte orașe, poate fi descurajant.
Credință: „Femeile mai sunt bătute și din vina lor”
Chiar și când trăiesc alături de un soț agresiv, femeile sunt adesea rugate de rude sau de vecini să nu plece de acasă și să nu încerce să divorțeze, de dragul copiilor și al gospodăriei. O cercetare INSCOP Research realizată la comanda ziarului „Adevărul” în iulie 2013, pe un eşantion de 1.050 de persoane, a arătat că, în România, un procent substanțial din populație privește cu îngăduință violența exercitată asupra femeilor.
31% dintre respondenți au considerat că „femeile mai sunt bătute și din vina lor”, 8% au fost de acord că „bătaia este ruptă din rai”, 6,4% au apreciat că „un bărbat care nu-și bate femeia nu o iubește cu adevărat”, 7,3% că „femeia este proprietatea bărbatului”. 43% au considerat că violența în interiorul familiei nu este o problemă de interes public.
Un studiu realizat de mai multe ONG-uri în 2013 a atras atenția că intervenţia pentru diminuarea fenomenului violenței domestice este extrem de dificilă, din două motive: „Secretul care înconjoară şi protejează viaţa privată de familie şi de cuplu şi acceptarea tradiţională pe de-o parte a rolurilor inegale ale membrilor familiei, iar pe de altă parte a exercitării autorităţii în familie prin violenţă de orice fel”.
O estimare sumbră: 1,2 milioane de românce bătute în fiecare an
Datele colectate de Agenţia Naţională de Protecţia Familiei şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale arată că în perioada 2004 – 2011, în România s-au înregistrat aproximativ 82.000 de cazuri de violenţă în familie (o medie de peste 10.000 pe an). Între 2004 și 2012 au avut loc 941 de omoruri cauzate de violența în familie.
Acestea sunt însă numai datele înregistrate oficial. Chiar și statul român recunoaște că numărul femeilor agresate fizic este, de fapt, mult mai mare, după cum rezultă din „Strategia națională pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie pentru perioda 2013 – 2017” , publicată în Monitorul Oficial la sfârșitul anului 2012.
În Strategie se arată că cele 82.000 de cazuri de violență în familie raportate în perioada 2004-2011 reprezintă, de fapt, valori mult subestimate față de realitate. Strategia face referire la valorile obținute prin mai multe sondaje de opinie.
Un sondaj de opinie al CURS realizat în 2008 a revelat că peste 1,2 milioane de românce cad victime ale violenţei în fiecare an. Mai puţin de 1% intră în statisticile oficiale ca urmare a depunerii unei plângeri împotriva agresorului. În plus, în 10% dintre familiile din România se manifestă forme de abuz asupra minorilor.
Din totalul infracțiunilor de violență domestică sesizate la poliție în 2011, doar în 22,61% din cazuri s-a dispus începerea urmăririi penale. Raportul privind activitatea desfășurată de Ministerul Public în anul 2011 arată că 469 de inculpați au fost trimiși în judecată în 2011 pentru violență în familie. Aceste cifre sunt extrem de mici dacă le comparăm cu cele aproximativ 10.000 de femei care depun anual plângeri împotriva agresorilor sau cu numărul estimat de românce care sunt bătute în fiecare an (1,2 milioane, potrivit sondajelor).
Viața independentă în România, o mare provocare din cauza salariilor mici
Strategia identifică și cele mai grave probleme în România: insuficienta dezvoltare a serviciilor de asistență socială, lipsa specialiștilor și slaba lor pregătire, lipsa unei culturi non-violente, lipsa de reacție a reprezentanților poliției, dificultatea de a obține un ordin de protecție, atitudinea tolerantă a judecătorilor față de actele de violență familială și lipsa de informare a medicilor de familie privind serviciile care pot fi accesate de victimele violenței domestice.
Dacă reușesc într-adevăr să plece de acasă și să își găsească un loc în adăposturile mai mereu pline din România, pentru româncele agresate de soți începe o a doua luptă: să își găsească un loc de muncă, să își permită o chirie, să facă rost de bani pentru avocați și pentru divorț, să își întrețină singure copiii la școală și acasă. Pentru multe dintre ele este extrem de greu să își găsească un serviciu care să le ofere o oarecare independență financiară: salariile sunt foarte mici în România, mai ales dacă este vorba de muncă necalificată. Iar dacă revin pe piața muncii după ani de zile în care au depins financiar de soț, lucrurile se complică și mai mult: munca necalificată ca femeie de serviciu este, adesea, singura opțiune.
În aceste condiții, destul de multe dintre ele se întorc acasă după ce pleacă din adăposturi. Studiul din 2013 al Asociației Transcena menționează că într-unul din centrele de recuperare, statistica pentru 2012 arăta că 57% dintre beneficiare s-au întors în familie, la partener.
Însă nu este totul atât de negru. Există femei care, în ciuda tuturor obstacolelor, au găsit oameni generoși care le-au ajutat. Și au reușit să înceapă o viață nouă, independentă, alături de copiii lor.
Dacă vreți să citiți articolele din seria GreatNews dedicată violenței domestice, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:
