Un dealer de mașini a avut zilele trecute un client special. Prim-ministrul Marii Britanii, David Cameron, a venit personal să cumpere o mașină. Potrivit lui Iain Harris, premierul a cumpărat un Nissan Micra la mâna a doua, pentru soția sa.
Mașina a costat 1.500 de lire, echivalentul a aproximativ 1900 de euro. Dealerul a declarat pentru The Independent că a primit un telefon de la cineva care s-a recomandat ca fiind din echipa de securitate a premierului Cameron și că deminitarul își dorește să vină să cumpere o mașină.
Inițial a crezut că e o glumă pe care i-a făcut-o un prieten. Apoi a avut o mare supriză când la showroom s-a prezentat chiar politicianul. Prim-ministrul a ales o mașină albastră, care a mai avut doi proprietari, e din 2004 și are la bord 150 de mii de kilometri.
„A fost ca orice alt cumpărător care ia o mașină pentru soția sa, fără fițe. Dacă faci abstracție de echipa de securitate, chiar a fost o tranzacție normală, ca oricare alta”, a declarat dealerul, pentru presa britanică.
Acesta a mai spus că întreaga discuție s-a limitat la mașini și nu au vorbit nimic despre politică.
David Cameron renunță deseori la coloana oficială. A mai fost surprins circulând și cu metroul, fără coloană oficială. Atunci când evenimentul i-o permite, șeful Guvernului britanic merge chiar și cu bicicleta la întâlniri.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Citiți și: Încă o mocăniță a fost „reînviată” în România și se bucură de un succes uriaș
Citiți și: 7 drumuri din România pe care trebuie să le parcurgi cu mașina măcar o dată în viață
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:












O MANIFESTARE NEPOPULISTA A BUNULUI SIMT SI A FIRESCULUI COTIDIAN, COMPARATIV CU TOPARLANII, FRIPTURISTII SI CIOLANARII MITOCANI AI DICTATURII POLITICHIEI MIORITICE! CACI, NIMENI NU POATE CONTESTA CA NU NE AFLAM IN PLINA “DICTATURA CU FATA UMANA” ETERN RANJIND INSIDIOS, CATRE BABUTA DE AL COLTUL STRAZII CARE VINDE 1-2 GRAMAJOARE CU URZICI CA SA POATA PLATI DARILE DE INTRETINERE A MEGA-SALARIILOR PARLAMENTARILOR ROMANI, PRECUM SI A “ORGANELOR” MENITE SA APLICE LEGEA, FRATERNIZAND DESEORI CU FARADELEGEA, HAIDUCIND SARMANII SI OCROTIND TIGANII! TIGARI… TIGARI… TIGARI… TIGARI… TIGARI… TIGARI… TIGARI… TIGARI…