Consiliul Judeţean Harghita vrea să transforme actualul aerodrom de la Ciceu, aflat în apropierea orașului Miercurea Ciuc, într-un aeroport regional internațional. Edilii spun că astfel ar atrage mai mulţi investitori şi turişti în zonă, relatează digi24.ro.
Pe aeroportul internaţional de lângă Miercurea Ciuc ar urma să opereze zboruri regulate către Bucureşti şi Budapesta. Obiectivele principale sunt de a încuraja dezvoltarea turismului şi de a atrage investitori, în special din Ungaria, care călătoresc la ora actuală 10-12 ore cu autoturismul sau cu trenul până în Harghita.
Preşedintele Consiliul Judeţean Harghita susţine că aeroportul ar contribui, de asemenea, la ieşirea din „impasul economic” în care se află judeţul Harghita. Pentru dezvoltarea aerodromului existent, autorităţile au propus, printre altele, asfaltarea integrală a pistei, construirea unui terminal de pasageri, construirea unei staţii meteo şi conectarea aeroportului la utilităţile publice.
„Cred că propunerea noastră se bazează pe nişte fundamente bine gândite şi cred că acest proiect este realizabil, pentru că vorbim despre un aeroport care deja este funcţional (aerodromul de la Ciceu – n.r.), nu vorbim despre o idee, despre un vis, ci despre ceva care funcţionează de ani la rând. Vrem să legăm Miercurea Ciuc de Bucureşti şi să legăm Miercurea Ciuc de Budapesta. Aceasta este ideea noastră, pentru că, după cum se vede, autostrăzile nu prea sunt proiectate pe teritoriul judeţului nostru”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, citat de mediafax.ro.
El a spus că noul aeroport ar asigura intervenţiile medicale, precum şi cele în caz de situaţii de urgenţă, în special în cazul producerii unor incendii de pădure.
„Tot atât de importantă este şi latura de sănătate, deci de protejarea vieţii, pe care am putea-o dezvolta şi o altă arie de activitate pe care am dori să ne bazăm este ca în caz de situaţii urgenţă să putem interveni şi pe calea aerului. Avem pagube foarte mari la incendiile de păduri, să le putem localiza şi să putem interveni cu utilajele pe care le-am câştigat prin proiecte europene, eficient şi fără ca viaţa oamenilor să fie în primejdie”, a afirmat Borboly.
Proiect: De la o pistă înierbată la una asfaltată
În prezent, aerodromul de la Ciceu, aflat la şapte kilometri de Miercurea Ciuc, are o pistă artificială înierbată, cu o lungime de 1,2 kilometri şi o lăţime de 50 de metri şi cuprinde trei hangare.
Noul aeroport ar urma să includă o clădire cu o suprafaţă de 1.500-2.000 de metri pătraţi, pentru asigurarea serviciilor pentru pasageri, precum şi hangare pentru depozitarea şi parcarea aeronavelor, conexiuni rutiere şi locuri de parcare pentru autovehicule.
După ce aceste lucrări ar fi realizate, pe pistă ar trebui să poată ateriza inclusiv avioane de tipul ATR 42500 şi Basler Turbo 67, avioane ce ating viteze de croazieră de la 389 până la 554 kilometri/oră, cu autonomie de zbor de până la 1.800 de kilometri şi la bordul cărora se pot îmbarca între 38 şi 52 de pasageri.
Obiectivele pe care şi le-a propus Consiliul Judeţean Harghita şi care ar trebui să fie atinse până la sfârşitul acestui an sunt elaborarea studiului de fezabilitate şi înfiinţarea companiei pentru administrarea aeroportului.
Aeroportul din Harghita se doreşte a fi „complementar” celor din Târgu-Mureş şi Bacău, dar şi celui care se va construi la Braşov.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
Student exmatriculat de la Arhitectură pentru că s-a plâns de condițiile de învățământ
Cât de îndepărtat este sfârșitul lumii? Ceasul Apocalipsei, dat înainte cu două minute
Nu ai primit cardul de sănătate? Ar putea fi deja la medicul de familie
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: