Un fost preot și-a stropit hainele cu benzină și și-a dat foc astăzi, 25 noiembrie, în fața Catedralei Mântuirii Neamului, în semn de protest față de Biserica Ortodoxă Română, care i-a luat dreptul de a sluji, anunță antena3.ro, care a stat de vorbă cu bărbatul cu puțin timp înainte de a recurge la acest gest.
Fostul preotul amenințase încă din cursul acestei săptămâni că dacă nu va fi primit în audiență de mai-marii Bisericii în săptămâna 19-24 noiembrie își va da foc duminică.
Astăzi, el și-a stropit hainele cu benzină, iar apoi și-a dat foc pe Calea 13 Septembrie, în zona Hotelului Marriott.
„Trebuie să recurg la o formă de protest – incendierea în fața Catedralei Mântuirii Neamului. Așa am de gând să fac, pentru că Biserica Ortodoxă nu este deschisă la un dialog. Este abuzivă! Sunt împotriva corupției din Biserica Ortodoxă”, a declarat preotul din Cernavodă chiar înainte de a-și da foc.
În imaginile publicate de antena3.ro se vede că un bărbat a venit repede și i-a aruncat pe jos paltonul care luase foc.
Jandarmeria și Inspectoratul pentru Situații de Urgență București au precizat că bărbatul a fost dus la Secția de Poliția 17, unde s-a deplasat și un echipaj SMURD pentru a-i acorda îngrijiri medicale.
Potrivit antena3.ro, preotului i s-a luat dreptul de a sluji pe 16 noiembrie 2018, pentru „nerespectarea mărturisirii de fidelitate eclesială sau a jurământului depuse la absolvire sau la hirotonie şi pentru neascultare faţă de autorităţile bisericeşti”.
De ce și-a dat foc preotul din Cernavodă
Ziarul „Adevărul” a relatat pe larg povestea preotului din județul Constanța, chiar în urmă cu câteva zile.
Bărbatul susține că a fost caterisit după 12 ani de preoţie din cauza unui accident rutier din anul 2015 în care a fost victimă, chiar dacă celălalt șofer a murit.
În noaptea de 18 spre 19 martie 2015, pe un bulevard din Constanţa s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. Nicolae Răzvan Chiţu conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice (1,24 g/l alcool pur în sânge), a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de mașina condusă regulamentar de preotul de la parohia „Sfântul Andrei” din Cernavodă.
În urma impactului, Nicolae Chiţu a murit, însă două documente emise de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa – Serviciul Rutier atestă faptul că preotul are calitatea de parte vătămată în dosarul de cercetare 3522/P/2015 cu privire la accidentul rutier.
Preotul din Cernavodă susține că, în ciuda acestui fapt, Arhiepiscopia Tomisului a decis suspendarea sa din preoţie în anul 2016. Încercând să afle un răspuns la această situaţie, părintele s-a adresat Patriarhiei, fapt care, spune el, i-a înfuriat pe şefii săi din Constanţa care l-au trimis în judecata forurilor bisericeşti, mai relatează „Adevărul”.
Pe 16 noiembrie 2018 bărbatul a aflat că și Mitropolia a luat aceeași decizie, aceea de a-i lua dreptul de a sluji în Biserica Ortodoxă.
Jurnaliştii „Adevărul“ le-au solicitat un punct de vedere reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române, dar Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a răspuns sec: „Nu, nu ştiu nimic şi nu comentez cazuri care ţin de o patologie eventual spirituală. Mi se pare ruşinos să vorbim în pragul singurului eveniment din România care onorează Centenarul şi pe eroii din istoria noastră recentă despre lucruri menite deliberat să bruieze acest eveniment! Ruşinos!”.
Cum arată Catedrala Mântuirii Neamului în interior | LIVE
Sfințirea Catedralei Neamului din această duminică este complet ilegală
Catedrala Mântuirii Neamului, amendată cu 10.000 de lei
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: