Un bărbat a montat o cameră ascunsă în bucătărie ca să afle ce îi punea soția în băutură

yue emily yu

Foto: Captură video

Yue Emily Yu, un medic dermatolog în vârstă de 46 de ani din California, Statele Unite, a fost pusă sub acuzare deoarece și-a otrăvit soțul cu soluție lichidă pentru desfundat țevile, relatează CNN.

Avocatul femeii, Scott Simmons, a declarat că Yue va pleda „nevinovată”. Clienta sa susține că soțul ei a înscenat evenimentele pentru a profita de pe urma acestora în procesul de divorț.

Jack Chen, soțul lui Yue, care este tot doctor, a declarat în fața autorităților că a fost otrăvit cu soluție de curățat Drano și că soția lui încerca să îl omoare: „Am început să observ un gust chimic în limonada mea. Până la urmă am dezvoltat simptome care m-au determinat să merg la doctor. El m-a examinat și mi-a pus diagnostic: două ulcere stomacale, gastrită și esofagită.”

După aceea, bărbatul a instalat camere de supraveghere în bucătărie pentru a afla motivul pentru care băutura sa avea gust ciudat.

Potrivit documentelor depuse la dosar, Chen deține filmări care arată cum, cu 3 ocazii diferite, Yu a luat soluție de desfundat țevile de sub chiuvetă și i-a turnat-o în limonada pe care i-o prepara.

Bărbatul a luat mostre din limonadă și le-a dus la Departamentul de Poliție din Irvine. Mostrele au ajuns apoi la FBI, care a confirmat că în limonadă fusese pus lichid de desfundat țevile.

De asemenea, Chen a intentat divorț și a cerut custodia celor 2 copii. Dacă va fi condamnata, femeia riscă o pedeapsă maximă de 8 ani și 8 luni de închisoare. Procesul va începe pe 18 aprilie.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version