O femeie care nu a lucrat nici o zi a depus acte pentru a se pensiona. Ce au descoperit funcționarii

FOTO: sabinevanerp/Pixabay.com

FOTO: sabinevanerp/Pixabay.com

O femeie din Suceava a încercat să obțină pensionarea pentru limită de vârstă cu o adeverință falsă, din care reieșea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Funcționarii casei de pensii au făcut verificări și au aflat că suceveanca falsificase documentul, așa că au dat-o pe mâna Poliției, potrivit adevarul.ro.

Judecătoria Suceava a condamnat-o în 15 mai la 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru o perioadă de doi ani pentru tentativă la înșelăciune și uz de fals pe o femeie de 64 de ani, absolventă de 10 clase, care a fost casnică toată viața, dar a încercat să obțină pensie pentru limită de vârstă. Decizia instanței nu este definitivă.

Pe 16 mai 2022, suceveanca s-a prezentat la Casa Județeană de Pensii Suceava și a depus cu seninătate o adeverință, din care reieșea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat la o firmă din Suceava, în perioada 01.05.1987 – 01.12.2000.

Funcționarii Casei de Pensii au făcut verificări și au aflat că femeia nu lucrase nicio zi la societatea în cauză. I-au respins imediat cererea de pensionare pentru limită de vârstă și au dat-o pe mâna Poliției.

„Cunoscând caracterul fals al conținutului adeverinței nr. 428 din 21.06.2018, a prezentat-o funcționarilor publici din cadrul Casei Județene de Pensii Suceava. Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire înscrisurile introduse în circuitul civil”, a argumentat Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava trimiterea în judecată a femeii.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version