Erou la 9 ani. Un băiat și-a salvat fratele în vârstă de 2 ani de la moarte

Un băiat în vârstă de 9 ani din Germania este considerat un erou în țară, după ce și-a salvat fratele mai mic de 2 ani, care risca să se înece în piscina familiei. Băiatul și-a scos fratele din apă, iar apoi l-a resuscitat, relatează BBC. Deși inițial a fost speriat, copilul de 9 ani a dat dovadă de mult sânge rece și a acționat ca la carte.

Cei doi frați se aflau în grija bunicii, în locuința lor din Korbach, o localitate din centrul Germaniei. La un moment dat, bătrâna a plecat de lângă cei mici ca să ia un scutec, timp în care Rudolf, fratele cel mic, a ieșit în grădină și a căzut cu fața în apă.

Băiatul în vârstă de 2 ani a fost scos apoi din apă de fratele mai mare, Markus, și de bătrână. Deoarece bunica băieților este de origine rusă și nu prea știa limba germană, Markus a sunat la salvare.

Paramedicii i-au explicat lui Markus la telefon ce să facă pentru a-i oferi fratelui său primul ajutor, inclusiv masaj cardiac și respirație gură la gură. Înainte ca paramedicii să ajungă la ei, Rudolf începuse deja să respire. Băiatul a fost transportat apoi la spitalul din Marburg.

Paramedicul care l-a ghidat pe Markus l-a lăudat pe băiețelul de 9 ani deoarece acesta a pus în aplicare foarte exact instrucțiunile primite, în ciuda panicii de la început.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Eroină la 5 ani. O fetiță și-a salvat mama de la înec | VIDEO

Cât costă maltratarea unui animal?! Top trei metode să-ți bați joc de un cal

O nouă metodă de înșelătorie face victime în România

 

 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version