Cotidianul german „Bild” a publicat ultimele conservații dintre cei doi piloți ai aeronavei Germanwings care s-a prăbușit în Alpii Francezi. Discuțiile confirmă faptul că pasagerii au avut timp să înțeleagă situația dramatică în care se aflau, relatează publicația franceză „Le Point”.
„Deschide nenorocita asta de ușă!”, a strigat comandantul avionului Airbus A320 la copilotul Andreas Lubitz care se închisese în carlingă, în timp ce pasagerii țipau, cu doar câteva minute înainte de catastrofă.
Discuțiile au fost înregistrate de una dintre cutiile negre ale avionului. Anchetatorii francezi spuseseră încă de joi că înregistrarea sugera faptul că Andreas Lubitz se închisese în carlingă după ce comandantul ieșise temporar din cabină, însă nu dezvăluiseră schimbul de replici dintre cei doi.
Potrivit „Bild”, în timpul primelor 20 de minute de zbor discuțiile dintre piloți sunt banale. Comandantul Patrick S. îi explică lui Andreas Lubitz că nu a avut timp să meargă la toaletă înainte de plecarea din Barcelona. La 10:27 pilotul îl roagă pe Lubitz să pregătească aterizarea la Dusseldorf. „Sper, vom vedea”, îi răspunde copilotul.
Apoi, pilotul iese pentru a merge la toaletă, iar avionul începe să coboare. După câteva minute se aude un „zgomot puternic”, ca și cum cineva încerca să intre în carlingă. Apoi se aude vocea pilotului: „Pentru numele lui Dumnezeu, deschide ușa!”. În acest timp, în avion, pasagerii încep să țipe. În acele momente, pilotul încearcă să deschidă ușa cu un topor, țipând „Deschide nenorocita asta de ușă!”.
Pe la ora 10:40 avionul atinge un munte și se aud țipetele pasagerilor. Acestea sunt ultimele sunete de pe înregistrare.
Andreas Lubitz: „Cu toții își vor aminti de numele meu”
Fosta prietenă a copilotului Andreas Lubitz a povestit pentru presa germană că acesta i-a spus la un moment dat că „plănuiește un act atât de atroce încât va rămâne în memoria tuturor”. Ea a mai spus că bărbatul avea coșmaruri și se trezea țipând „Ne prăbușim!”.
Adreas Lubitz i-a spus prietenei sale că toată lumea își va aminti de numele său. Din cauza comportamentului său tot mai dificil, prietena sa a decis să îl părăsească.
„Într-o zi am să fac ceva care va schimba întregul sistem și atunci cu toții își vor aminti de numele meu”, i-a spus copilotul prietenei sale anul trecut.
Din primele informații obținute de anchetatori se pare că Andreas Lubitz avea probleme psihice: oamenii legii au descoperit că el urma un tratament și că avea și un bilet de învoire de la medicul său pentru ziua accidentului, însă copilotul îl rupsese.
Recomandările editorilor GreatNews:
TOP 10. Cele mai sigure companii aeriene din Europa
Mărturia fostei iubite a copilotului: “Plănuia ceva ce va rămâne în memoria tuturor”
Câți bani vor primi rudele pasagerilor decedați în avionul prăbușit intenționat de copilot
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: