Traian Băsescu are 8 dosare penale. Cazul „șantajării” Gabrielei Firea, redeschis

traian băsescu

Traian Băsescu. Foto: Pagina de Facebook Traian Băsescu

Numele fostului președinte Traian Băsescu apare la ora actuală în opt dosare penale. În cele opt dosare penale nu s-a dat o soluţie până la acest moment. Un dosar se află pe rolul Parchetului General, altul la DNA, un altul pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti şi cinci pe rolul DIICOT.

Procurorul general al României a cerut o situaţie cu privire la dosarele penale care îl vizează pe Traian Băsescu, a căror soluţionare a fost suspendată în timpul celor două mandate ale sale ca şef al statului, relatează digi24.ro.

Cererea a fost formulată în condiţiile în care imunitatea de care Traian Băsescu a beneficiat a încetat în 22 decembrie 2014, când şi-a încheiat mandatul.

De asemenea, la sfârşitul anului trecut a fost redeschis dosarul în care senatorul Gabriela Firea îl acuză pe fostul preşedinte Traian Băsescu de şantaj, întrucât fostul şef al statului nu mai beneficiază de imunitate.

Conflictul dintre cei doi a început după ce Traian Băsescu a spus că senatorul PDS este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”: „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”.

Fostul şef al statului a mai spus că senatorul PSD Gabriela Firea este „o şantajistă de profesie”. „Nu e un atac la o femeie, e un atac la o şantajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix”, a precizat Băsescu, potrivit mediafax.ro.

Redeschiderea dosarului „Flota”, „avută în vedere”

În noiembrie 2014, procurorul general al României, Tiberiu Nițu, declara că o posibilă redeschidere a dosarului „Flota” „va fi avută în vedere”, precizând că vor fi numeroase persoane care vor face „fel şi fel de solicitări”.

Preşedintele Traian Băsescu spunea, în iunie 2012, că, din câte ştie, nu are niciun dosar penal, dosarele „Casa din Mihăileanu” şi „Flota” fiind închise, el apreciind că atacurile pe această temă reprezintă minciuni ale „puşcăriabililor”.

Gabriela Firea. Foto: gabriela-firea.ro

Traian Băsescu, zeci de dosare penale închise

În ultimii ani au fost mult mai multe cauze în care se regăsea numele lui Traian Băsescu. La Parchetul General, în perioada 2004 – 2014, au fost 58 de dosare penale care îl priveau pe Traian Băsescu. Dintre acestea, 53 au fost soluţionate prin închidere, iar unele au fost declinate spre alte unităţi de parchet.

Potrivit datelor comunicate de Parchetul instanţei supreme, cele mai multe au fost închise pentru că fapta nu exista sau nu întrunea elementele unei infracţiuni.

În ceea ce priveşte Direcţia Naţională Anticorupţie, în intervalul 2002 – 2012 au fost înregistrate patru cauze penale în care apărea numele lui Traian Băsescu, din care unul singur este în curs de soluţionare, celelalte fiind soluţionate.

La Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au fost înregistrate în cursul anului 2012 şase dosare penale în care apare numele lui Traian Băsescu, din care cinci sunt în curs de soluţionare, iar unul a fost clasat.

Recomandările editorilor GreatNews:

Rușii ar vrea un președinte ca Iohannis
Ce avere are președintele Klaus Iohannis. Prima declarație de avere a noului șef de stat
Radu Mazăre îl atacă dur pe Victor Ponta: Ar trebui să își dea demisia

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version