Locuitorii din Vilnius, capitala Lituaniei, sunt cei mai mulțumiți de felul în care se desfășoară viața lor în acest oraș, în vreme ce atenienii sunt cei mai nemulțumiți, anunță Eurostat într-un comunicat de presă.
Eurostat, organismul Comisiei Europene care se ocupă de statistică, a publicat la început de septembrie raportul „Europa urbană – statistici despre orașe și suburbii”, care prezintă viața urbană din Uniunea Europeană.
În general, europenii din statele membre UE sunt mulțumiți de capitalele în care trăiesc. În 18 capitale ale UE, 9 din 10 persoane au răspuns că sunt mulțumite de viața în orașul respectiv.
Aproape trei sferturi din populația europeană trăiește în orașe. Zonele urbane joacă un rol extrem de important în viețile europenilor, iar orașele pot fi văzute atât ca sursă, dar și ca soluție a multora dintre provocările economice, sociale și de mediu din prezent.
Pe de-o parte, ele sunt motoare ale economiei UE, furnizând bunăstare și atrăgând numeroși locuitori care vor să profite de oportunitățile economice, sociale și educaționale oferite. Pe de altă parte, orașele se confruntă cu multe provocări: infracțiuni, poluare, trafic aglomerat, cartiere sărace și defavorizate, locuințe prea scumpe.
Cel mai înalt nivel de satisfacție a fost înregistrat în Vilnius, unde 98% din populație este mulțumită de oraș. Vilnius este urmat la foarte mică distanță de Stockholm (Suedia) și de Copenhaga (Danemarca) – ambele cu un nivel al satisfacției de 97%.
Urmează Viena și Luxemburg – cu un procent de 96%.
În 10 state membre satisfacția locuitorilor este mai mică de 90%. Cel mai scăzut nivel a fost înregistrat în Atena (doar 71% din populație este mulțumită de oraș), urmată de Roma (80%).
Bucureștiul se află pe la coada clasamentului, doar 83% dintre locuitori fiind mulțumiți de oraș. Interesant este că Bucureștiul se află la egalitate cu Parisul, capitala Franței, care are și ea un nivel de satisfacție de 83%.
Iată câteva hărți foarte relevante (pentru România, urmăriți pe hartă orașele București, Iași și Cluj-Napoca):
1. Procentul locuitorilor mulțumiți de sistemul de sănătate, de medici și de spitale:
2. Procentul locuitorilor mulțumiți de școli și de sistemul educațional:
3. Procentul persoanelor care consideră că cei mai mulți locuitori din orașul în care trăiesc sunt de încredere:
4. Procenul persoanelor care consideră că administrațiile orașelor îi ajută în mod eficient pe locuitori:
5. Procentul locuitorilor mulțumiți de traiul în orașul lor:
Eurostat a inclus în analiză și unele orașe europene din țări care nu se află în Uniunea Europeană. Campion la fericire este Oslo, capitala Norvegiei, cu un procent de 99%. Și islandezii sunt foarte mulțumiți de capitala lor (96% dintre cei care trăiesc în Reykjavik).
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
TOP 10. Cele mai bune țări europene în care să îți găsești un job. Surpriza de pe primul loc
TOP Cele mai fericite țări din Europa. Pe ce loc se află România
De ce este Islanda una dintre cele mai fericite țări din lume. Lecția unui popor mic, dar tenace
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: