Țara în care cetățenii primesc pământ fără să plătească

O lege a intrat de curând în vigoare într-o țară europeană, prin care fiecare cetățean are dreptul la un hectar de teren arabil și o suprafață generoasă de teren intravilan.

Se întâmplă în Rusia, țară care vrea să își populeze regiunile orientale, aflate în Asia. Fiecare rus poate cere un hectar de teren arabil și o suprafață intravilană generoasă, de mărimea unui teren de fotbal, scrie BBC.

După cinci ani de folosire productivă a terenului, cetățenii îl pot cumpăra, închiria sau primi gratis din partea autorităților locale. Rusia este ţara cu cea mai mare suprafaţă din lume şi are o densitate de nici 9 cetăţeni pe kilometru pătrat.

Zona pe care rușii vor să o populeze este imensă, plecând din Chukotka, în apropiere de Alaska, trecând pe la granița cu China și întinzându-se până în Yakutia, în Siberia. Populația regiunii a scăzut dramatic după căderea Uniunii Sovietice, majoritatea locuitorilor preferând să trăiască în orașe mai puțin izolate.

Cu toate că majoritatea experților ruși susțin că puțini se vor încumeta să se mute în Estul sălbatic al Rusiei, există și zone unde migrația ar putea fi însemnată.

De exemplu, în Republica Sakha se găsește aur, iar oamenii ar putea fi atrași de gândul unei averi ascunse sub terenul pe care îl vor primi.

Criticii susțin că inițiativa autorităților nu a fost gândită prea bine, precizând că un hectar de teren este prea puțin pentru a pune la punct culturi agricole profitabile, mai ales în condiții climatice vitrege. O soluție la această problemă ar putea fi strângerea mai multor proprietari în ferme colective, asemănătoare cu cele din era comunistă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: