Cinci universități din patru mari orașe românești au deja facultăți de Poliție Locală și se fac demersuri pentru un al șaselea punct de formare a polițiștilor locali.
Conducerea universității „Ştefan cel Mare” din Suceava spune că, dacă va fi înființată, specializarea de Poliție Locală va funcționa în cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică.
În țară, sunt deja deschise linii de studii de licență pentru ”Poliție Locală” în următoarele universități:
Universitatea din Oradea
Universitatea “Ovidius” Constanţa
Universitatea “Spiru Haret” Bucureşti
Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu
Universitatea “Nicolae Titulescu” Bucureşti etc.
Cei care urmează aceste studii pot practica, după absolvire, una dintre următoarele meserii:
– inspector de poliţie locală;
– inspector de securitate;
– lucrător intervenţie şi pază;
– asistent de cercetare în ştiinţe administrative;
– consilier administraţie publică;
– expert administraţie publică;
– inspector de specialitate administraţie publică;
– referent de specialitate administraţie publică;
– administrator public;
– administrator;
– inspector documente secrete;
– secretar administrativ;
– consilier instituţii publice;
– consultant administraţie publică;
– inspector de specialitate formare;
– evaluare şi selecţie profesională;
– funcţionar public cu statut special;
– consilier administraţie locală;
– manager în administraţia locală.
La Suceava, noua specializare ar putea apărea încă din toamna acestui an, dacă primește aviz pozitiv din partea Consiliului de Administraţie şi al Senatului Universităţii, relatează monitorulsv.ro. După acest aviz, este nevoie și de o autorizare din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
Decanul Facultății de Științe Economice, Carmen Năstase, spune că intenția de a înființa o astfel de specializare vine ca un răspuns firesc al mediului universitar la cererea de pe piața muncii.
Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
Armata Română face angajări. Ce salarii se câștigă, de la soldat la ofițer
Loteria bonurilor fiscale. Care sunt bonurile câștigătoare din luna martie
Locuri de muncă pentru români în Germania. Se caută mecanici, instalatori sau șoferi
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: