Revoluție în sănătate. Spitalele, obligate să publice sponsorizările primite de medici și achizițiile

spitalul judetean din drobeta turnu severin

Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin. Foto: www.spitjudseverin.ro

Spitalele de stat vor fi obligate să facă publice contractele de achiziții, precum și sponsorizările primite de medici de la diferiți producători, inclusiv de la distribuitori de medicamente.

Toate aceste măsuri sunt prevăzute într-un proiect de hotărâre de guvern prin care Guvernul lui Dacian Cioloș vrea să asigure transparența în sistemul de sănătate.

Potrivit hotărârii, spitalele publice au obligația să asigure transparență pentru următoarele domenii:

a) Achizițiile publice şi stadiul de execuţie a contractelor în derulare;

b) Contractele care implică patrimoniul public, realizate între spitalul public şi terţe părţi private;

c) Infrastructura existentă (clădiri şi mijloace fixe);

d) Execuția bugetelor de venituri și cheltuieli;

e) Posturile disponibile şi anunţurile de angajări;

f) Declarațiile de avere şi interese ale persoanelor cu funcţii de conducere;

g) Sponsorizările, plata investigatorilor în cadrul studiilor de cercetare clinică și orice alte tipuri de transferuri de valoare primite de profesioniştii din domeniul medical aflaţi în relaţii contractuale cu spitalul public, de la producători, deţinători de autorizaţii de punere pe piaţă sau distribuitori de medicamente, dispozitive sau echipamente medicale, precum și asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale finanţate de aceştia;

h) Studiile clinice derulate în cadrul spitalului public;

i) Analiza internă a riscurilor și vulnerabilităților la corupție;

j) Indicatorii de performanţă realizaţi de managerii instituţiilor spitaliceşti, conform contractului de management;

k) Activităţile de control şi audit, problemele depistate, sancțiunile aplicate şi măsurile luate pentru corecţie.

Spitalele private care au încheiat contracte cu casele de asigurări de sănătate vor avea și ele o serie de obligații. Vor trebui să facă publice:

a) Veniturile obținute prin furnizarea serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate sau prin utilizarea patrimoniului public;

b) Sponsorizările, plata investigatorilor în cadrul studiilor de cercetare clinică și orice alte tipuri de transferuri de valoare primite de profesioniştii din domeniul medical aflaţi în relaţii contractuale cu spitalul privat, de la producători, deţinători de autorizaţii de punere pe piaţă sau distribuitori de medicamente, dispozitive sau echipamente medicale, precum și asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale finanţate de aceştia;

c) Studiile clinice derulate în cadrul spitalului privat.

Producătorii, deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă şi distribuitorii de medicamente, dispozitive şi echipamente medicale, precum și asociaţiile, fundaţiile sau alte organizaţii neguvernamentale finanţate de către aceştia, au obligaţia de a implementa mecanismul privind asigurarea transparenței în sistemul de sănătate, pentru următoarele domenii de interes:

a) Sponsorizările, plata investigatorilor în cadrul studiilor de cercetare clinică și orice alte tipuri de transferuri de valoare oferite profesioniştilor din domeniul sănătăţii, organizaţiilor profesionale, organizaţiilor de pacienţi şi oricărui alt tip de organizaţii care desfăşoară activităţi referitoare la sănătatea umană, asistenţă medicală sau farmaceutică;

b) Studiile clinice finanțate și derulate în sistemul de sănătate românesc.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Imagini șocante filmate într-un spital din România | VIDEO

Caz grav într-un spital din România. 3 nou-născuți au murit din cauza infecțiilor

https://greatnews.ro/caz-grav-intr-un-spital-din-romania-3-nou-nascuti-au-murit-din-cauza-infectiilor/

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version