În anul 2025, vârsta medie de pensionare din SRI a fost puțin sub 50 de ani, arată datele consultate de GreatNews. O medie atât de scăzută – cu 15 ani sub vârsta standard de pensionare pentru populația generală – relevă că pensionarea timpurie din servicii nu este excepția, ci regula.
În ciuda faptului că vârsta de pensionare pentru cadrele militare, inclusiv pentru cele din SRI, a fost crescută în ultimii ani, cadrele din Serviciul Român de Informații continuă să iasă la pensie foarte devreme, cu mult înainte de vârsta standard menționată în lege chiar pentru militari. Mai mult, în ultimii 5 ani, vârsta medie efectivă la care s-au pensionat cadrele militare din SRI chiar a înregistrat o scădere, deși vârsta de pensionare pentru militari se află în creștere etapizată.
Paradoxal, cu cât vârsta legală de pensionare pentru militari a crescut, cu atât militarii din SRI s-au pensionat mai devreme.
Vom explica în continuare cum este posibil și de ce actuala lege a pensiilor militare de stat nu rezolvă (aproape) deloc problema pensionărilor timpurii din sistem, deși teoretic crește etapizat vârsta standard de pensionare până la 65 de ani.
Potrivit datelor transmise de Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informații la solicitarea GreatNews, vârsta medie de pensionare a cadrelor militare din SRI a scăzut de la 50,90 ani în 2021 la 49,94 ani în 2025.
Teoretic, conform legii pensiilor militare de stat, vârsta standard de pensionare a crescut în acest interval de la 57 de ani și 6 luni la 58 de ani și 8 luni. Spunem teoretic deoarece, după cum rezultă din datele Casei de Pensii, această creștere nu s-a resimțit deloc în practică în cazul cadrelor SRI.
Conform Legii nr. 223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat (ce li se aplică și cadrelor din SRI), la nivelul lunii aprilie 2026, vârsta standard de pensionare pentru militari, polițiști și funcționari cu statut special era 58 de ani și 9 luni.
Această vârstă standard de pensionare se află în creștere etapizată și va ajunge la 60 de ani în ianuarie 2030 și la 65 de ani în 2035.
De ce cadrele SRI se pensionează cu aproape un deceniu înainte de a atinge vârsta standard de pensionare pentru militari
În practică, însă, deoarece se consideră că angajații SRI își desfășoară activitatea în condiții mai grele de muncă, ei se pot pensiona mult mai repede decât vârsta standard de 58 de ani și 9 luni.
Acest lucru se întâmplă deoarece marea majoritate a cadrelor militare din SRI beneficiază de condiții deosebite sau speciale de muncă, ceea ce le reduce vârsta standard de pensionare cu ani buni, reducerea maximă fiind de 13 ani.
Mai exact, legea privind pensiile militare de stat prevede că activitatea cadrelor militare poate fi de 4 tipuri: desfășurată în condiții normale, deosebite, speciale sau alte condiții (condițiile deosebite sunt considerate mai grele decât cele normale, iar cele speciale și cele denumite „alte condiții” sunt mai grele decât cele deosebite).
Potrivit articolului 21 din lege, cadrele ce au o vechime de cel puțin 25 de ani de muncă, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu, se pot pensiona mai devreme dacă au lucrat în condiții deosebite, speciale sau în „alte condiții”.
De exemplu, un cadru SRI care a lucrat 20 de ani în condiții deosebite de muncă, va beneficia de o reducere cu 4 ani și 6 luni a vârstei de pensionare, iar în loc să iasă la pensie la 58 de ani și 9 luni, va ieși la 54 de ani și 3 luni.
În schimb, un cadru SRI care a lucrat 20 de ani în condiții speciale de muncă sau în „alte condiții”, va primi o reducere cu 10 ani a vârstei de pensionare, ceea ce înseamnă că va putea ieși la pensie la 48 de ani și 9 luni.
Reducerea maximă ce se poate acorda este de 13 ani pentru un militar ce a lucrat 26 de ani în condiții speciale sau în „alte condiții”. Așadar, în momentul de față un cadru poate ieși la pensie, cel mai devreme, la 45 de ani și 9 luni.
După cum rezultă din vârsta efectivă de pensionare, ce a oscilat între 51 și 50 de ani în ultimii 5 ani, majoritatea cadrelor SRI beneficiază de un tip sau altul de condiții grele de muncă (deosebite, speciale sau alte condiții), în caz contrar neputându-se explica de ce media vârstei efective de pensionare este atât de scăzută, cu aproape un deceniu față de vârsta standard legală pentru militari. În 2025, cadrele SRI s-au pensionat la 49,94 ani, în vreme ce vârsta standard de pensionare era de 58 de ani și 8 luni.
Chiar și în viitor, când vârsta standard va fi de 65 de ani, cei care vor beneficia de condiții speciale vor putea ieși în continuare la pensie și la 52 de ani în cazul în care vor avea 26 de ani lucrați în astfel de condiții.
Cele 3 categorii pentru care se acordă reduceri din vârsta de pensionare nu sunt definite în legea pensiilor militare de stat, ci în Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001:
a) locurile de muncă și activitățile cu condiții deosebite sunt cele care implică existența unor factori de risc generați de specificul activității militare, cu repercusiuni asupra sănătății și/sau capacității de acțiune a cadrelor militare;
b) locurile de muncă și activitățile cu condiții speciale sunt cele care implică existența unor factori de risc ridicat, generați de specificul activității militare, cu repercusiuni grave și ireversibile asupra sănătății și/sau capacității de acțiune a cadrelor militare;
c) locurile de muncă și activitățile cu alte condiții sunt cele care implică pericol permanent de vătămare corporală gravă, invaliditate, mutilare, suprimare a vieții ori de pierdere a libertății – captivitate, terorism, răpiri, luări ca ostateci ori alte asemenea situații – și pentru care nu se pot lua măsuri de prevenire sau de protecție.
În practică însă, după cum GreatNews a relatat aici, aceste categorii au ajuns să înglobeze nu doar munca de teren, ci și munca de birou, din fața calculatorului. De exemplu, dacă un cadru lucrează cu informații clasificate, primește un spor de vechime și poate ieși mult mai devreme la pensie.
De la an la an, odată cu creșterea speranței de viață, numărul persoanelor cu pensii în plată a crescut tot mai mult, la fel și presiunea pe bugetul lunar de cheltuieli cu pensiile al Casei de Pensii a SRI.
De exemplu, în decembrie 2025 existau 12.506 pensionari proveniți din SRI, în vreme ce în ianuarie 2021 erau numai 10.729 de pensionari.
În ceea ce privește cheltuielile lunare cu pensiile brute ale personalului militar pensionat din SRI, acestea au crescut cu 70% în perioada ianuarie 2021 – decembrie 2025. Dacă la începutul intervalului cheltuielile lunare se ridicau la 57,8 milioane de lei, în decembrie 2025 au ajuns la 97,7 milioane de lei.
Guvernul promisese că va veni în martie cu un proiect de lege care să corecteze inechitățile
La jumătatea lunii februarie, premierul Ilie Bolojan a declarat că, în luna martie, Guvernul va veni cu un proiect de lege care va elimina posibilitatea ca militarii, polițiștii și funcționarii cu statut special să se mai pensioneze în deplinătatea forţelor fizice şi intelectuale, adică la 50, 51 sau 52 de ani.
Întrebată de GreatNews care este stadiul noului text de lege, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, a declarat că proiectul „ar trebui să fie finalizat în curând”, și că cel mai probabil noile reglementări vor lua forma unui proiect de lege, nu a unei ordonanțe de urgență.
Foto: ddcnegocios / pixabay.com
Vă recomandăm și:
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:








