AcasăInternationalEuropaRata răspândirii coronavirusului, tot în creștere după relaxarea restricțiilor în Germania

Rata răspândirii coronavirusului, tot în creștere după relaxarea restricțiilor în Germania

-

Rata infectării cu noul coronavirus a crescut în Germania după ce măsurile de izolare au fost relaxate, relatează BBC.

Potrivit Institutului Robert Koch din Germania, rata de reproducere a virusului, adică numărul estimat de persoane pe care un pacient ce are virusul le infectează, este de peste 1.

Anunțul institutului vine în contextul în care mii de germani s-au adunat duminică, 10 mai, pentru a cere eliminarea măsurilor de carantină.

Miercuri, cancelarul Angela Merkel a anunțat deja o amplă relaxare a restricțiilor existente la nivel național în Germania. Toate magazinele se vor redeschide, elevii vor putea să se reîntoarcă treptat la școală, iar meciurile de fotbal din Bundesliga vor fi reluate chiar de săptămâna viitoare.

Chiar și așa, unii protestatari au cerut ridicarea mai rapidă a măsurilor de carantină.

Germania este a 7-a țăra din lume în funcție de numărul de infecții, bilanțul ajungând aici la 169.218 de cazuri. Numărul de decese este de 7.395.

Rata de reproducere a virusului este un număr care arată abilitatea acestuia de a se răspândi. El nu este un număr fix deoarece se poate modifica în funcție de modul în care se schimbă comportamentul oamenilor sau se dezvoltă imunitatea, mai notează BBC.

La data de 20 aprilie, când Germania a relaxat restricțiile de circulație, precum și pe cele care priveau activitatea economică, rata de reproducere a virusului era de 0,7. După 9 zile, ea a crescut la 0,96.

În ultimele 3 săptămâni, rata de reproducere a fost sub 1, însă sâmbătă ea a ajuns la 1,1, iar duminică la 1,13.

Autoritățile din Germania au anunțat anterior că își doresc să păstreze rata sub 1, pentru a menține pandemia la un nivel pe care sistemul de sănătate al țării să îl poată gestiona, însă iată că acest obiectiv nu a fost atins.

Deși Germania a fost lăudată pentru modul în care a abordat pandemia de coronavirus, prin testare în masă și măsuri de carantină stricte, unele voci au criticat decizia țării de a relaxa restricțiile. Cancelarul Angela Merkel le-a cerut însă autorităților locale să impună din nou restricții dacă numărul de cazuri sare de 50 la 100.000 de persoane.

Foto: vperemencom / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...