Ramona Ioana Bruynseels, un nou candidat la prezidențiale

Ramona Ioana Bruynseels. Foto: ppusl.ro

A apărut un nou candidat în cursa pentru alegerile prezidențiale din toamna acestui an. Este vorba despre Ramona Ioana Bruynseels, care va candida din partea Partidului Puterii Umaniste – Social Liberal.

Ea a fost desemnată în cadrul congresului partidului desfășurat sâmbătă, 8 iunie.

„Ramona Ioana Bruynseels, Președintele Biroului Executiv, este o reprezentantă a generației tinere, deștepte și hotărâte, o ardeleancă de la Cluj, absolventă de Harvard care, în loc să rămână în America, a adus America în România, s-a întors acasă și vrea să contribuie real, cu educația, experiența și energia sa, la o schimbare, profundă, în bine, a României”, susțin reprezentanții Partidului Puterii Umaniste – Social Liberal.

Ramona Ioana Bruynseels: „Numai eternii noștri bărbați politici nu se schimbă”

 

„În perioada următoare voi face cunoscute prioritățile candidaturii mele. Vor fi teme concrete, necesare, fără populisme, fără excese. Va fi o candidatură fără minciuni, fără promisiuni neacoperite. O candidatură cinstită! Așa că, în ciuda lui „nu se poate” pe care l-am auzit deja șoptit în jurul meu și îl intuiesc în privirile multora, eu Ramona Ioana Bruynseels… sau, dacă preferați, simplu, Ramona Ioana… accept cu încredere nominalizarea dumneavoastră. (…) Vă asigur că voi fi un candidat serios, consistent și credibil în alegerile pentru cea mai importantă funcție în stat. De ce cred asta? Pentru că lumea se schimbă. România se schimbă. Politica, așa cum o știm din ultimii 30 de ani, se schimbă. S-a schimbat deja. Numai eternii noștri bărbați politici nu se schimbă. Amețiți de înălțimea demnităților publice, negociindu-și principiile „fără hoție” la masă cu cei la care strigă „hoții”, dorm în funcții și se visează nemuritori. Dar noi, România care muncește, care învață, care merge la corporație sau la propriul business cu trotineta electrică și casca pe cap, care se grăbește seara să-și ia copiii de la grădiniță sau care a muncit 40 de ani și nu primește pensii speciale, România reală… s-a trezit!”, a declarat Ramona Ioana Bruynseels în timpul congresului partidului.

Partidul Puterii Umaniste – Social-Liberal este un partid nou, fondat în anul 2015 de persoane care ”cred și susțin doctrina umanistă fondata de profesorul Dan Voiculescu în 1992, precum și de lideri marcanți ai PC (Partidul Conservator – n.r.)”, se arată pe siteul partidului.

”Doctrina umanistă este potrivită momentului şi poporului român, fiind singura care poate determina, credibil și consistent, o schimbare fundamentală. Această doctrină oferă repere teoretice şi practice pentru soluţionarea contradicţiilor majore manifestate în cadrul societăţii contemporane. Esența doctrinei umaniste este aceea că natura umană este la baza tuturor lucrurilor”, consideră reprezentanții partidului.

Cristian Popescu Piedone, fostul primar de la sectorul 4 din București, are funcția de Coordonator Național al PPU.

Fostul Partid Umanist Român (PUR), fondat la scurt timp după revoluție de Dan Voiculescu, și-a încetat existența în anul 2015, când a fuzionat cu Partidul Liberal Reformator, formând ALDE.

În august 2014 omul de afaceri Dan Voiculescu, patron al trustului de presă Intact, a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). El a fost liberat condiționat din închisoare în iulie 2017, după 2 ani și 11 luni, deși nu a achitat prejudiciul pe care l-a creat.

Până acum și-au mai anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale actualul președinte Klaus Iohannis (PNL), Florin Pandele, primarul orașului Voluntari, Miron Cozma, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, și Bogdan Stanoevici, directorul Circului Metropolitan București.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version