Operațiunea Tricolorul. Ce vor să facă protestatarii anti-Guvern în această seară

proteste piața victoriei 12 februarie

Simulare a "Operațiunii Tricolorul". Foto: Mihai Tache (Facebook)

Sute de mii de români sunt așteptați duminică seara, 12 februarie, în Piața Victoriei din București, pentru o nouă zi de proteste – cea de-a 13-a – îndreptate împotriva Guvernului Grindeanu.

Protestul începe la ora 6 seara, iar inițiatorii evenimentului de pe Facebook îi îndeamnă pe români să își aducă prietenii la protest, pentru a se stânge 1 milion de oameni în piață: „Invitați-vă prietenii și haideți duminică să facem istorie! Peste 1.000.000 de oameni la București”.

Începând cu ora 9 seara, participanții vor să formeze un tricolor uriaș în Piața Victoriei, fiecare protestatar fiind invitat să se îmbrace în roșu, galben sau albastru și să aducă alte materiale colorate.

„Operațiunea Tricolorul + Revoluția Luminii” va începe la ora 9 seara și va dura până la 9.30.

Iată textul evenimentului:

„Continuăm protestele în același stil pașnic și creativ care ne-a făcut remarcați peste hotare! Apărându-ne drepturile, ne apărăm pe noi înșine! România NU este divizată, ROMÂNIA ESTE UNITĂ!

Duminica aceasta, creăm împreună cel mai mare TRICOLOR UMAN!

***Tot ceea ce trebuie să faceți este să veniți cu sursa de culoare: ROȘU, GALBEN sau ALBASTRU + o LANTERNĂ. În ajutorul vostru vom veni cu foi de aceleași culori pe care la ora 21:00 ni le vom ridica deasupra capului și vom lumina cerul în culorile TRICOLORULUI.

Ne vom organiza pe trei sectoare: (cum privești spre Guvern), având ca și repere cei patru stâlpi de iluminat din fața guvernului.
1. Stânga Palatului Victoria (1-2) -> ALBASTRU
2. Centru (între stâlpul 2-3) -> GALBEN
3. Dreapta Palatului Victoria (3-4) – ROȘU

Surse culori: FOI COLORATE (NU cartoane), saci de plastic, dosare de plastic, materiale foarte subțiri, aplicații pe telefon mobil (poze colorate într-una din culorile de pe steag).

!!!! NU UITAȚI DE ILUMINAREA FOILOR ÎN TIMPUL EVENIMENTULUI DE LA O DISTANȚĂ DE APROXIMATIV 10-20 CM !!!!

*** DETALII ORGANIZARE
1. Avem nevoie de oameni care să ne ajute cu topuri de hârtie colorata + 100/200 de voluntari care să ne ajute cu împărțirea foilor în piață. Ne întâlnim cu toții la ora 19:00 în față la BRD la metrou!

2. Apelăm la înțelegerea voastră să vă păstrați zonele de culoare pe parcursul evenimentului! – Vor exista cordoane umane care vor delimita zona galbenă!”.

A fost emis un Cod Galben de ger: – 26 de grade. Care sunt județele afectate

Simulare a tricolorului uriaș. Foto: Dan Mihai Bălănescu / Dan Samoilă (Facebook)

Mai multe informații despre formarea tricolorului puteți afla AICI.

Foto: Dan Samoilă (Facebook)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version