Prima țară din lumea care ar putea renunța la banii cash

Bancomatele și monedele au început să devină o raritate, tot mai multe se desființează și inclusiv la biserici se acceptă donații doar prin SMS, în Suedia.

Plățile electronice au cunoscut cea mai mare evoluție din toate țările europene. Bancnotele și monedele mai reprezintă doar 2% din economia Suediei, în timp ce media în zona Euro este de 10%. Potrivit unor studii, cel mult în 10 ani, Suedia ar putea deveni prima țară din lume în care banii cash ar putea dispărea.

În această țară sunt în circulație peste două miliarde și jumătate de carduri de debit și de credit, de 11 ori mai multe decât în anii 2000. De asemenea, plățile se pot face și cu ajutorul aplicațiilor pentru smartphone.

Poate cel mai importante avantaj este că toate tranzacțiile sunt la vedere și se reduce aproape de tot evaziunea fiscală, la fel și jafurile pentru bani.

Potrivit Mastercard, în România, nouă din zece adulți care locuiesc în zonele urbane din țara noastră plătesc cu cardul, în medie, de două ori pe săptămână.

Studiul mai arată că numai 1% dintre respondenții de toate vârstele au motivat că nu știu să plătească prin intermediul cardului, în timp ce 65% dintre cei întrebați aleg plata cu cardul datorită ușurinței în utilizare.

În ceea ce privește plățile online cu cardul, pentru 52% dintre respondenți, constă în timpul economisit, precum și comoditatea utilizării cardului la plată. Totodată, 51% dintre utilizatorii de carduri apreciază că, plătind online cu cardul, pot face cumpărături de oriunde și oricând doresc.

Bărbații sunt mai deschiși plăților online cu cardul, 58% dintre aceștia obișnuind să efectueze plățile astfel, spre deosebire de 48%, în cazul femeilor.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version