Prima dare în plată din România. Clientul unei bănci a scăpat de datorii

Un client al Băncii Comerciale Române este primul român care a scăpat de datoriile la bancă prin aplicarea legii dării în plată.

Anunțul a fost făcut de avocatul Adrian Cuculis pe blogul personal și pe pagina sa de Facebook.

„Prima dare în plată finalizată – Banca și împrumutatul au ajuns la un consens! Situația dânsului era una clară – imobil vândut cu datorie reziduală. BCR l-a programat pe acesta pentru săptămâna viitoare, la sediul unei sucursale din teritoriu, pentru semnarea unei declarații prin care BCR renunță la orice obligație a împrumutatului față de bancă”, a scris avocatul.

„Telefonic s-a confirmat că BCR nu mai are niciun fel de pretenție și urmează ca cel puțin în acest caz sa remită datoria! Remiterea de datorie are loc atunci când creditorul îl liberează pe debitor de obligaţia sa”, a completat el.

Potrivit publicației economica.net, este vorba despre un client al BCR din Zimnicea, care a contractat un credit de 48.700 de euro în 2007. Deoarece nu a mai putut plăti creditul, locuința cu care a garantat împrumutul i-a fost executată silit, iar apoi vândută la prețul de 16.700 de euro, adică de 3 ori mai puțin decât valoarea creditului.

Anterior votării legii dării în plată, bărbatul mai avea de plătit băncii diferența între valoarea creditului luat și prețul de vânzare al locuinței, adică aproximativ 30.000 de euro. Acum însă, banca a renunțat la orice pretenție financiară, iar clientul său este liber de datorii.

Legea dării în plată a fost publicată în Monitorul Oficial pe 28 aprilie și a intrat în vigoare pe 13 mai.

Legea dării în plată prevede că românii care au credite pe care nu le mai pot plăti le pot ceda băncilor locuinţele cu care au garantat, fără a mai rămâne cu alte datorii. Legea se aplică însă numai în cazul creditelor de maximum 250.000 de euro. Totodată, legea nu se aplică la programul guvernamental „Prima Casă“.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Mii de apartamente și case scoase de bănci la licitații. Prețuri sub media pieței
Băncile, obligate să renunțe la multe comisioane. Ce bănci nu iau comision de retragere de la ATM
Cumpărături de pe eMAG în rate fără dobândă. Ce carduri sunt acceptate

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.