AcasăInternationalPreședintele Italiei și-a dat demisia

Președintele Italiei și-a dat demisia

-

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, care are 89 de ani, şi-a anunţat demisia în discursul de sfârşit de an. El și-a justificat decizia prin vârsta înaintată, relatează mediafax.ro.

“Profit de această ocazie pentru a-mi anunţa demisia, din cauza vârstei înaintate; nu mai pot ignora semnele de slăbire”, a declarat Napolitano, care are 89 de ani, în discursul de sfârşit de an.

“Vârsta înaintată îşi arată efectele – limitări şi dificultăţi – asupra sarcinilor pe care le are un şef de stat. Reformele trebuie continuate, iar alegerea viitorului preşedinte al Italiei este un test de maturitate pentru clasa politică”, a adăugat Napolitano, citat de Corriere della Sera.

“Am dat tot ce am avut mai bun în toţi aceşti ani în care am fost şef al statului, în scopul vindecării rănilor care au adus atingere unităţii naţionale”, a mai spus Napolitano, care a fost nouă ani preşedinte al Italiei.

Recomandările editorilor GreatNews:

Eterna şi amuzanta Românie. 13 imagini cu umor garantat
15 evenimente sportive pe care trebuie să le vezi în prima parte a anului 2015
Ce mesaje au transmis Klaus Iohannis și Victor Ponta de Anul Nou

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...